Jurnalul.ro Editoriale Lăutarii nu poartă crampoane

Lăutarii nu poartă crampoane

de Florin Condurateanu    |   

Refrenul cu parfum de boemie, “Sunt vagabondul vieţii mele”, a cucerit multe inimi de bărbaţi, dar a şi păpat păgubos ore lungi din noapte, deşirând şi treburile serioase de a doua zi. Ascultând vocea lăutarului şi ciocnitul paharelor, simţind pe obraz arcuşul viorii de restaurant, destule vedete şi-au demolat cariera. Lumea fotbalului este locul în care cârciuma a încetinit turaţia performanţei la jucători doldora de talent. Marele Dobrin n-a refuzat mulţimea de admiratori care-l invitau la băutură şi a apăsat astfel frâna la driblingurile şi fantezia care vrăjiseră conducătorii Real Madridului, ce se rugau să-l transfere pe Gicu. Atacantul care hipnotiza portarii, Florea Dumitrache, a fost îndrăgostit nevindecabil de alcool, astfel că a murit cu petice la fundul pantalonilor. Mutu, răsfăţatul unor cluburi mari ale Europei, nu şi-a lichidat nici acum procesele cu chelnerii bătuţi  după chefuri de pomină. Şi, fiindcă nu se vindecă de pahare greu de numărat în miezul nopţii, îi reamintim unui fotbalist valoros şi deştept, Tamaş, crâmpeie deocheate din boemia talentului indiscutabil purtând numele Luţu. A rămas în legenda fotbalului isprava lui Luţu, achiziţionat de un club din Coreea de Sud. De o zi onomastică, zgândărit de dorul de-acasă, Luţu a adus pe banii lui peste mări şi ţări un taraf de lăutari, care i-au cântat în Coreea “M-a făcut mama oltean” şi alte ziceri pe strune de vioară, de ţi se înmuia inima. Povesteşte cu hazu-i caracteristic Luţu, poreclit datorită driblingurilor HagiLuţu: “În cantonamentul Craiovei nu mâncam carnea la cină şi o puneam într-o pungă de plastic. O ascundeam sub un podeţ. De ce? Păi, noaptea, când mă întorceam de la cârciumă, după ce fugisem pe geam din cantonament, ca să nu mă latre câinii, le dădeam carnea pitită sub podeţ”. Îmi istorisea Geolgău în emisiunea mea de la Antena 1, fusese trimis de Universitatea Craiova să-l descopere pe talentatul Luţu din judeţul Olt. Opreşte Geolgău în centrul comunei şi întreabă sătenii unde-l găseşte pe Luţu. “Când vedeţi nişte vlăjgani de ţărani fugărind un puşti slăbănog, ca să-i dea şuturi în fund, puştiul e Luţu, care le dăduse mingea printre picioare găliganilor, de râdeau ţăranii de ei”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri