Jurnalul.ro Ştiri Externe Le Pen neagă că a jucat un rol în alegerea lui Barnier în funcția de premier al Franței

Le Pen neagă că a jucat un rol în alegerea lui Barnier în funcția de premier al Franței

de Redacția Jurnalul    |   

Marine Le Pen neagă implicarea în numirea lui Michel Barnier în funcția de premier, sugerând că în Franța ar trebui organizat un referendum.

Lidera de extremă dreapta Marine Le Pen a negat, duminică, orice implicare în numirea lui Michel Barnier în funcția de premier al Franței, respingând informațiile apărute în presă, informează AFP.

Potrivit speculațiilor din presa franceză, ea i-ar fi garantat președintelui Emmanuel Macron că partidul pe care îl conduce nu va susține o moțiune de cenzură împotriva noului premier.

După săptămâni întregi de incertitudine, Macron l-a desemnat joi pe Barnier, fost ministru de externe și negociator al Brexit-ului pentru Uniunea Europeană. Decizia vine după alegerile anticipate din iunie-iulie, care au dus la un parlament fragmentat.

Cu toate acestea, analiștii avertizează că Franța ar putea traversa o perioadă de instabilitate, deoarece poziția lui Barnier este considerată fragilă, fiind dependentă de sprijinul partidului naționalist condus de Le Pen, Adunarea Națională (RN).

Le Pen a declarat că partidul său nu va face parte din noul guvern și a sugerat organizarea unui referendum pe subiecte precum migrația, sănătatea și securitatea.

Totodată, a ținut să menționeze că va analiza cu atenție tot ceea ce face Barnier și nu va ezita să sprijine o moțiune de cenzură dacă interesele francezilor vor fi ignorate.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri