Jurnalul.ro Ştiri Externe Legea Holocaustului aprinde Polonia

Legea Holocaustului aprinde Polonia

de Şerban Mihăilă    |   

Senatul polonez a aprobat un controversat proiect de lege, care îi incriminează pe cei ce acuză statul polonez pentru Holocaust sau de complicitate la crimele comise de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Inițiativa social-conservatorilor polonezi, aflați la putere, a provocat un val de proteste la Ierusalim și Washington.

Votat în noaptea de miercuri spre joi, proiectul îi pedepseşte cu amenzi sau cu sentințe de până la trei ani de închisoare pe cei care atribuie „naţiunii sau statului polonez” crime comise de naziştii germani în Polonia ocupată. Între inculpați vor figura și cei care afirmă că fostele lagăre naziste de concentrare de pe teritoriul Poloniei sunt poloneze. De altfel, „Partidul Lege și Justiție” (PiS), formațiunea politică de guvernământ , susține că obiectivul principal al acestei legi este de a împiedica folosirea expresiei „lagăre poloneze ale morţii”, atunci când se face referire la fostele lagăre amplasate pe teritoriul Poloniei, ocupat la vremea respectivă de Germania hitleristă. Conservatorii polonezi declară că măsura are drept obiectiv protejarea reputației țării și prevenirea utilizării unui limbaj incorect pentru a descrie istoria. Proiectul de lege fusese aprobat la 27 ianuarie şi de camera inferioară a Parlamentului polonez, Seimul, şi va fi trimis preşedintelui țării, Andrzej Duda, pentru promulgare. Imediat după votul din Seim, Ierusalimul și Washingtonul au exercitat presiuni puternice asupra Varșoviei pentru modificarea inițiativei legislative, iar premierul polonez, Mateusz Morawiecki, i-a promis, duminica trecută, omologului său israelian, Benjamin Netanyahu, că este de acord cu inițierea unor negocieri pe această temă. Cu toate acestea, textul a fost adoptat de Senatul polonez, ieri, fără modificări. „Nu vom schimba nicio dispoziţie din lege. (...) Ne-am săturat de acuzaţii împotriva Poloniei şi a polonezilor pentru crimele germane”, a scris, pe Twitter, purtătoare de cuvânt a PiS, partid naționalist care a intrat în ultimii ani în conflict și cu UE.

Proteste virulente și avertismente

Atât guvernul israelian, cât și administrația Trump consideră însă că inițiativa legislativă ar permite guvernului de la Varșovia să respingă cazurile în care complicitatea poloneză pentru crime de război a fost deja dovedită. „Nu vom tolera deformarea adevărului şi rescrierea istoriei sau negarea Holocaustului”, a declarat Netanyahu. La rândul său, administrația Trump a avertizat că adoptarea acestui proiect ar avea repercusiuni asupra „relațiilor strategice ale Poloniei, inclusiv cu SUA și Israel”. Departamentul de Stat al SUA a cerut Varșoviei „să reexamineze legea în lumina posibilelor sale consecinţe asupra libertăţii de exprimare şi a capacităţii noastre de a fi buni parteneri”. Concomitent, într-o scrisoare deschisă semnată de oameni politici, jurnaliști și artiști polonezi se cere respingerea proiectului, afirmând că acesta merge prea departe, încercând să transfrome Polonia „în singura țară nevinovată din Europa”.

Milioane de polonezi, între care trei milioane de evrei, au fost uciși în Holocaust, scrie BBC. În total, șase milioane de evrei au fost uciși în Holocaust.  

Subiecte în articol: legea holocausului Polonia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri