Curtea Constituţională a României va discuta abia pe data de 8 iulie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru declararea datei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon. Asta, în condițiile în care, la finalul săptămânii trecute, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra acestei legi, după ce aceasta i-a fost transmisă la promulgare pe 19 mai. Preşedintele susţine că actul normativ contravine atât prevederilor constituţionale referitoare la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat şi la stabilitatea raporturilor juridice, cât şi legate de calitatea legii.