Temerile românilor erau de altfel îndreptățite, documente britanice descoperite în ultimii ani dovedind că invadarea României de către „maica” Rusia fusese deja programată pentru 22 noiembrie 1968. Ce i-a intimidat însă pe sovietici și i-a determinat să renunțe la planurile lor de cotropire a României comuniste? S-a speculat mult pe această temă, fără a se găsi o explicație plauzibilă. Și asta în ciuda faptului că la acea vreme atât America și majoritatea țărilor occidentale, cât și China și-au exprimat, la nivel declarativ, sprijinul pentru poziția îndrăzneață a lui Ceaușescu. La sfatul diplomaților ONU, președintele Americii, Johnson, a lansat chiar un avertisment: „Nu asmuţiţi câinii războiului!” Nici românii n-au stat cu mâinile în sân acasă. Au reînființat Gărzile Patriotice, au masat trupe pe Prut, la granița cu Uniunea Sovietică, Ceaușescu s-a întâlnit cu Tito, capul Iugoslaviei - cunoscut jucător în Balcani pentru împotrivirea fățișă față de politicile instrumentate de URSS -, pentru stabilirea unei alianțe.
O armă-minune
Și totuși, să fi fost de ajuns câteva declarații de solidaritate față de România, fie ele ale marilor puteri, ori pregătirile noastre febrile de război pentru a domoli fiara roșie (rusească)? Și aici, în tumultul neîncrederii, al nesiguranței, al fricii și al speranței, s-a născut legenda. Pentru devoalarea ei, facem loc, în exclusivitate, mărturiilor locotenent-colonelului (r) dr. Petre Opriș: „Timp de mai mult de o jumătate de secol, cetăţenii români au reuşit să transmită prin folclorul politico-militar mitul unei arme-minune care ar fi fost concepută de savantul Henri Coandă. Cu acea realizare tehnică de excepţie - pe numele său de botez «laserul lui Coandă» - s-ar fi reuşit, în luna august 1968 sau în toamna aceluiaşi an, «tăierea» tancurilor sovietice care ar fi încercat să traverseze râul Prut spre România - după ocuparea în întregime a Cehoslovaciei, începând cu 20 august 1968, de la ora 23.30, de către grupurile militare operative constituite în vara aceluiaşi an pe teritoriile Republicii Democrate Germane (unităţi sovietice şi est-germane), R.P. Polone (trupe sovietice şi poloneze), Uniunii Sovietice (unităţi sovietice şi bulgare) şi R.P. Ungare (trupe sovietice şi ungare)”.
Henri Coandă, implicat în cercetările nucleare românești?
Care era miezul acestor zvonuri, povestea trebuie să fi plecat de la o fărâmă de adevăr, nu? „Revenirea în România a savantului Henri Coandă, mai întâi într-o vizită împreună cu soţia sa, Margareta (21 iunie - 15 iulie 1967), apoi permanent, începând din anul 1969, a generat zvonuri despre o implicare a acestuia în planurile de dezvoltare a industriei constructoare de aparate de zbor civile şi militare din România, precum şi în cercetările nucleare româneşti. Mai mult decât atât, Henri şi Margareta Coandă au fost primiţi la Snagov de către Nicolae şi Elena Ceauşescu, în ziua de duminică, 9 iulie 1967, şi chiar au servit masa de prânz împreună, iar aceste informaţii au fost făcute publice pe 10, respectiv 11 iulie 1967 de Agenţia Română de Presă Agerpres, pe prima pagină a ziarelor centrale Scînteia şi Scînteia tineretului. Acele zvonuri se bazau pe mai multe informaţii adevărate”.
Nume de cod „Hera”
Aprofundat: „Savantul român (care a avut numele conspirativ «Hera» în documentele Direcţiei de Informaţii Externe, fără să cunoască acest amănunt) a dovedit că este patriot în acţiunile pe care le-a întreprins pentru influenţarea lui Maurice Schumann, ministrul francez al Cercetării Știinţifice şi al Problemelor Atomice, în scopul stabilirii unor forme de colaborare româno-franceze în domeniile aeronautic şi nuclear. În acest sens, Henri Coandă l-a informat în scris pe Nicolae Ceauşescu despre discuţiile cu Maurice Schumann, însă niciodată nu s-a referit la aşa-zisa armă-minune românească secretă cu laser, a cărei paternitate i-a fost atribuită după operaţiunea militară organizată de autorităţile de la Moscova pentru invadarea Cehoslovaciei în noaptea de 20 spre 21 august 1968”.
Tactici sovietice
În continuare, cu locotenent-colonelul (r) dr. Petre Opriș în rol de narator: „Grupul de forţe aflat în R.D.G. a intrat pe teritoriul cehoslovac cu scopul de a prelua apărarea pe graniţa dintre Cehoslovacia şi Republica Federală Germania şi pentru a distruge forţele cehoslovace care ar fi opus rezistenţă în faţa invadatorilor în regiunea Praga. O parte din grupul aflat în R.P. Polonă s-a deplasat pentru acoperirea graniţei dintre Cehoslovacia şi Austria, însă majoritatea unităţilor grupului respectiv au fost menţinute în rezervă. Grupul estic, constituit din unităţi sovietice şi bulgare, s-a aflat în aşteptare pe flanc, în regiunea estică a Slovaciei şi a servit ca rezervă a întregului contingent al Comandamentului Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia care a invadat Cehoslovacia. În acelaşi timp, grupul de forţe din R.P. Ungară a fost instalat la graniţele comune ale Cehoslovaciei cu Republica Federală Germania şi Austria şi a fost pregătit să acţioneze dinspre aliniamentul ocupat la acele graniţe către interior, împotriva unităţilor cehoslovace care s-ar fi opus invaziei”.
Stare de urgență
Mai departe: „În contextul evenimentelor care s-au desfăşurat în Cehoslovacia, întreaga situaţie politico-militară a României a fost reevaluată. Deoarece armata sovietică avea capacitatea de a invada Cehoslovacia şi România concomitent, deşi ambele state erau membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, condusă de autorităţile de la Moscova, Nicolae Ceauşescu a declarat la şedinţa de urgenţă din dimineaţa zilei de 21 august 1968 a Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R.: «Cred că în situaţia creată ar fi bine să ne gândim la reînființarea gărzilor muncitoreşti, ca unităţi înarmate ale clasei muncitoare, pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului nostru. [...] Să facem tot gărzi patriotice şi la ţară». Propunerea respectivă a fost susţinută imediat de Petre Lupu, Mihai Dalea şi Manea Mănescu, iar membrii Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. au hotărât pe loc, în unanimitate, «reînfiinţarea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, ţărani şi intelectuali [...] pentru a se asigura munca paşnică a poporului român, independenţa şi suveranitatea naţională a patriei»”.
Muncitori uniți sub arme
Câteva detalii relaționate cu aceste gărzi patriotice: „Formaţiunile populare de luptă din România au avut la origine unităţile Apărării Pasive şi ale Apărării Locale Antiaeriene. În perioada 1950-1958 a fiinţat Apărarea Pasivă, structură cu caracter militar care a pregătit, conform Decretului nr. 222 din 11 septembrie 1950, nuclee de bază şi formaţiuni, în scopul combaterii urmărilor atacurilor aeriene ale inamicului asupra unor obiective economice şi industriale. La sfârşitul anului 1958, Apărarea Pasivă a fost preluată în întregime de formaţiunile de Apărare Locală Antiaeriană (Decretul nr. 473 din 5 decembrie 1958), iar Ministerul Afacerilor Interne a organizat şi a condus, pe plan central şi local, activitatea întregii reţele de structuri militare constituite pe lângă obiectivele economice, instituţiile de stat şi administrative etc. Totodată, au fost susţinute acţiuni pentru corelarea activităţii trupelor de Securitate cu acţiunile formaţiunilor de Apărare Locală Antiaeriană, iar din luna februarie 1961 şi cu activitatea Gărzilor Muncitoreşti (înfiinţate prin Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 443 din 20 noiembrie 1959). Efectivele Gărzilor Muncitoreşti au fost reduse de la 46.636 la 23.000 de cetăţeni începând cu data de 1 iunie 1961 (conform Hotărârii nr. 501 din 24 aprilie 1961 a Biroului Politic al C.C. al P.M.R.), iar în anul următor Gărzile Muncitoreşti au fost desfiinţate în întregime (15 ianuarie 1962), autorităţile de la Bucureşti dorind o reducere substanţială a cheltuielilor militare ale României”.
Un laser de poveste
Eh, tocmai aceste resurse au fost resuscitate în vara anului 1968, nu? „Exact. Şase ani mai târziu, autorităţile de la Bucureşti au reluat în trombă ideea existenţei unor Gărzi Muncitoreşti sub forma «gărzilor patriotice înarmate». De ce erau necesare acestea, în condiţiile în care - potrivit unui zvon care bântuie şi în zilele noastre prin societatea românească şi excită imaginaţia amatorilor de pseudo-istorie - laserul creat, zice-se, cu ajutorul savantului Henri Coandă era capabil să distrugă tancuri? Răspunsurile pot fi numeroase, însă în rândurile care urmează ne vom referi doar la sistemul laser de la care a pornit povestea noastră”.
Primul laser cu gaz a fost creat la Institutul de la Măgurele
Suntem ochi și urechi: „La sfârşitul anului universitar 1965-1966, Ionel-Valentin Vlad a participat la ultima sa sesiune de examene în calitate de student şi a prezentat lucrarea sa de diplomă, realizată sub coordonarea profesorului Gheorghe Cartianu-Popescu (din anul 1963, membru corespondent al Academiei Române) la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. De asemenea, Ionel-Valentin Vlad a urmat cursuri şi la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti. Conform biografiei sale, publicată de Academia Română, precum şi în revista Romanian Reports in Physics, după terminarea studiilor ing. Ionel-Valentin Vlad a început să lucreze la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, în Laboratorul Metode optice în fizica nucleară, condus de profesorul Ion Agârbiceanu (membru al Academiei Române şi fiu al ziaristului, protopopului Bisericii Române Unite cu Roma al Clujului şi prozatorului omonim). Sub conducerea profesorului Ion Agârbiceanu a fost realizat şi apoi pus în funcţiune, la 20 octombrie 1962, primul laser cu gaz (Heliu-Neon) din România, în laboratorul Metode optice în fizica nucleară”.
Baghete de sticlă dopate cu ioni de neodim
Interesant, nu? Dar să facem loc legendei: „Rezultatul respectiv a fost prezentat în cadrul Congresului Internaţional de Electronică Cuantică desfăşurat la Paris, în perioada 11-15 februarie 1963. În proiectul menţionat au fost implicaţi prof. Ion Agârbiceanu, ing. Anton Agafiţei, dr. ing. L. Blănaru, dr. Nicolae Ionescu-Pallas, I.M. Popescu, V. Vasiliu şi V.G. Velcescu. Coordonaţi de profesorul Ion Agârbiceanu, inginerii Ionel-Valentin Vlad şi George Nemeş au reuşit în aproximativ 2 ani să realizeze primul sistem laser cu mediu activ solid din România (în perioada 1966-1968). Mediul respectiv era format din baghete de sticlă dopate cu ioni de neodim. Precizăm că neodimul este un metal din grupa pământurilor rare şi are numărul atomic 60 (deci, poate să fie găsit la poziţia 60 în tabelul periodic al elementelor chimice, cunoscut sub numele de tabelul periodic al lui Mendeleev)”.
Laserul, „explicat” în presa științifică internațională
Din ce în ce mai captivant: „În anul următor invadării Cehoslovaciei (operaţiunea «Dunărea») şi după ce aşa-zisul laser românesc ar fi distrus tancurile sovietice care au încercat să forţeze Prutul pentru a ajunge pe teritoriul României, inginerii George Nemeş şi Ionel-Valentin Vlad au publicat articolul «Laser effect in neodymium glass» în «Revue Roumaine de Physique». Cine şi cum s-a permis difuzarea de informaţii «secrete» despre «arma teribilă» folosită de români împotriva tancurilor manevrate de mecanicii-conductori sovietici, într-un articol scris în limba engleză (a capitaliştilor aflaţi «cu un picior în groapă», conform lozincilor comuniste) şi publicat într-o revistă aflată în circuitul ştiinţific internaţional? Oare cenzorii români au dormit în post când conţinutul revistei a ajuns la ei şi au permis publicarea celor două pagini ale articolului inginerilor Ionel-Valentin Vlad şi George Nemeş? Evident, răspunsul este negativ. Însă cenzorii din acea perioadă nu şi-au imaginat că în anul 2025 vor mai exista încă români care să creadă în pseudo-istoria apărută din spuma mării privind utilizarea de către români a unei arme-minune, atribuită lui Henri Coandă şi cu care ar fi fost «tăiate» tancurile sovietice care încercau să traverseze râul Prut în luna august sau în toamna anului 1968”.
Holograme la Paris
Așadar, totul a fost o butaforie, un decor, ori poate doar un imbold întru îmbărbătare a românilor? „Aveți un pic de răbdare… Între timp, inginerul Ionel-Valentin Vlad a fost atestat cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele (în 1968). Apoi, a plecat în Republica Franceză pentru a continua, în perioada 1969-1970, studiile în laseri şi holografie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Paris (sub conducerea profesorului Maurice Françon; acea facultate a fost împărţită în anul 1970, ca urmare a protestelor studenţeşti din luna mai 1968, iar în anul 1971 a devenit Universitatea Paris VI, după care numele său a fost schimbat din nou, în anul 1974, devenind Universitatea «Pierre et Marie Curie») şi la Centrul de cercetare al Companiei Generale de Electricitate (CGE) - situat în Marcoussis (la circa 20 km sud de Paris) şi inaugurat la sfârşitul lunii mai 1964. La CGE, ing. Ionel-Valentin Vlad a studiat holograme în timp real înregistrate în absorbanţi saturabili”.
Președinte al Academiei Române
Așa… „Reîntors în ţară, ing. Ionel-Valentin Vlad a continuat cercetările în calitate de şef al Laboratorului de Holografie din cadrul Institutului de Fizică Atomică, laborator pe care l-a înfiinţat şi care era încadrat la Secţia Laseri, condusă din anul 1971 de dr. Vasile Drăgănescu. În paralel, ing. Ionel-Valentin Vlad şi-a pregătit teza de doctorat, intitulată «Metode de prelucrare a informaţiei în holografia convenţională şi în timp real», sub coordonarea profesorului Gheorghe Cartianu-Popescu şi a susţinut-o în anul 1972 la Institutul Politehnic din Bucureşti. În anul 1991 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în anul 2009 a fost ales membru titular al Academiei. Dr. ing. Ionel-Valentin Vlad a decedat la 24 decembrie 2017, după o grea suferinţă, în timp ce îndeplinea funcţia de preşedinte al Academiei Române (fiind ales prin vot secret, la 8 aprilie 2014, pentru un mandat de 4 ani)”.
Carieră peste Ocean
„La rândul său - a completat locotenent-colonelul (r) dr. Petre Opriș -, ing. George Nemeş a obţinut doctoratul în România şi, la mijlocul anilor ’80, conducea cercetările în domeniul laserelor cu mediu activ solid şi optică neliniară la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. Conform unei mărturii orale neconfirmată de documentele care s-au păstrat în arhive, dr. ing. George Nemeş a emigrat în Statele Unite ale Americii în anul 1991, iar fiziciana dr. Clementina Timuş (care a lucrat din anul 1971 la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele şi s-a specializat în optica laser) a afirmat că George Nemeş a fost afiliat după anul 1991 grupului profesorului Anthony E. Siegman de la Universitatea Stanford (California, S.U.A.), iar în anul 1999 a devenit preşedintele unei companii de cercetare dezvoltare ASTIGMAT, «proiectând şi dezvoltând sisteme optice neconvenţionale pentru laseri, utilizate pentru controlul calităţii fasciculului laser»”.
Fantome și certitudini
Ce legătură au aceste biografii cu „laserul” lui Coandă? „Revenind la arma-minune pomenită de cetăţenii dornici de fantezii militare, nu ştim nici măcar astăzi de către cine a fost manevrată aceasta în anul 1968: de Armată, de Securitate, de Miliţie, de Gărzile Patriotice sau de Bau-Bau? De unde a fost transportată «arma» respectivă până unde, cu ce anume a fost adusă până la râul Prut, ce fel de sistem cu optică adaptivă a fost utilizat pentru transformarea acelui sistem cu laser într-o armă capabilă să trimită un fascicul nealterat până la ţintă, cine anume a proiectat acel sistem optic şi unde anume a fost fabricat, asamblat şi încercat? Nu am reuşit până în prezent să aflăm răspunsuri la aceste întrebări, probabil şi pentru faptul că ne-am propus să găsim nişte fantome. Ceea ce cunoaştem cu certitudine este doar faptul că laserul cu mediu activ solid, format din baghete de sticlă dopate cu ioni de neodim, poate să fie utilizat în medicină (pentru refacerea pielii pacienţilor şi îndepărtarea tatuajelor, de exemplu), în spectroscopie, în telemetrie (civilă şi militară), precum şi pentru indicarea ţintelor pentru sistemele de lovire cu mare precizie de la distanţă. Comparativ cu laserul cu mediu gazos, cel cu mediu solid este mai compact şi poate să fie integrat în dispozitive mai mici şi portabile, calităţi care îi permit să fie utilizat inclusiv la suduri şi tăieri de materiale”.
Coandă era plătit de americani până la 85 de ani!
Mai limpede: „Deoarece în mitul laserului românesc «tăietor» de tancuri sovietice apare menţionat Henri Coandă, se cuvine să precizăm faptul că savantul român nu a avut legături secrete cu Ionel-Valentin Vlad şi George Nemeş şi, până în prezent, nu au fost publicate dovezi care să demonstreze faptul că Henri Coandă a contribuit la punerea în funcţiune a laserului respectiv în anul 1968. Mai mult decât atât, Nicolae Ceauşescu a descris situaţia în care se afla savantul român şi obligaţiile asumate potrivit documentelor pe care le-a semnat de-a lungul anilor în străinătate: «Pentru că avem o lege în care s-a reglementat cum se poate publica, inclusiv scoaterea unui manuscris literar (din România - nota P. Opriş) fără aprobare este supusă pedepsei prin lege. Dumneata, în momentul în care trăieşti şi mănânci pâine în România, trebuie să vii să predai aceasta în România. Iată, îl iau pe bietul Coandă, care vrea să vină în ţară. Spune: nu pot să dau nimic din rezultatele mele, tot ceea ce descopăr trebuie să vând americanilor până la 85 de ani şi îi dau 2.000 de dolari lunar pentru 6 luni de lucru acolo, 6 luni în Franţa. Spune: tot ceea ce descopăr sunt vândute pentru 10-15 ani. Sunt reguli internaţionale». Prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer a intervenit imediat în discuţie şi l-a corectat pe liderul suprem al P.C.R.: «Sunt contracte, nu reguli»”.
Cazul „Coandă”, în fața membrilor Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R
În siaj: „Nicolae Ceauşescu a menţionat despre cazul lui Henri Coandă la 14 iulie 1970, în faţa membrilor Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., deci relativ aproape de momentul invadării Cehoslovaciei - operaţiune care s-a desfăşurat fără implicarea armatei române şi fără ca autorităţile de la Bucureşti să fi fost invitate să participe într-un fel sau altul. Amănuntele acestea ridică semne de întrebare privind încrederea pe care liderii politici din Uniunea Sovietică, R.P. Polonă, R.D.G., R.P. Ungară şi R.P. Bulgară o aveau în politicienii de la Bucureşti în anul 1968, deşi toţi promovau, pe toate căile, ideile comunismului şi ale justiţiei sociale care îl însoţeşte. De asemenea, putem să remarcăm faptul că Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer nu au menţionat la 14 iulie 1970 despre incendierea unor tancuri sovietice cu ajutorul unei invenţii realizate de Henri Coandă şi oferite statului român”.
Adevărul sacrificat
În jurul concluziei: „Doar persoanele naive şi cele care doresc mereu să contrazică dovezile păstrate în arhive propagă în continuare zvonul pe care l-au auzit la un moment dat. În cazul în care aceste persoane au aflat despre existenţa unor cărţi scrise de istorici sau de amatori de istorie care nu păşesc deloc în arhive - care au însă un succes comercial din motive ideologice aflate la modă în străinătate, iar acele cărţi sunt traduse apoi în limba română şi promovate de edituri care stâlcesc moralitatea cu scopul de a obţine un câştig financiar bazat pe naivitatea publicului -, mărturiile lui Nicolae Ceauşescu, Ion Gh. Maurer şi ale altor lideri sau persoane sunt ignorate. Drept urmare, adevărul este sacrificat pe altarul libertăţii de exprimare a persoanelor care percep greşit realitatea, nu o înţeleg, nu o acceptă sau, mai rău, o distorsionează şi propagă zvonuri precum cel privind tancurile sovietice care ar fi fost distruse în anul 1968 cu ajutorul unei arme-minune inventate de Henri Coandă”.
Două degete românești și un vârf de nas rusesc
Cele din urmă comentarii: „Asemenea persoane cred povestea respectivă şi o dau mai departe pentru a se face remarcate în grupul din care fac parte, deoarece educaţia sistematică a acestora în şcoală nu a avut ca obiectiv dezvoltarea gândirii critice, ci exprimarea obsesivă a sentimentelor, ignorarea istoriei, precum şi promovarea aşa-zisei diversităţi. În cazul lor, agresivitatea se îmbină cu duşmănia şi asemenea persoane doresc să se răzbune pe oamenii de astăzi (inclusiv prin răspândirea unor informaţii false pe reţelele de socializare) pentru greşelile săvârşite de autorităţile politice şi militare ale unui stat în urmă cu mai mult de o jumătate de secol. Pentru asemenea persoane sunt necesare explicaţii suplimentare, astfel încât să înţeleagă, de exemplu, că titlul volumului «Tweaking The Nose Of The Russians: Fifty Years Of American-Romanian Relations, 1940-1990» (carte tradusă şi publicată în limba română în anul 2002, la Institutul European din Iaşi, sub titlul «Relaţii româno-americane, 1940-1990») nu are ca scop să îi mobilizeze pe români pentru a-i strânge de vârful nasului pe cetăţenii ruşi, cu două degete («tweaking the nose of the Russians»). Cu acel titlu comercial, istoricul Joseph F. Harrington şi economistul Bruce J. Courtney şi-au propus doar să atragă atenţia publicului larg din S.U.A. asupra subiectului pe care l-au cercetat”.
57 de ani s-au scurs de la invadarea Cehoslovaciei și nașterea legendei laserului românesc care ar fi tăiat tancurile rusești pe Prut.
„Timp de mai mult de o jumătate de secol, cetăţenii români au reuşit să transmită prin folclorul politico-militar mitul unei arme-minune care ar fi fost concepută de savantul Henri Coandă”, locotenent-colonel (r) dr. Petre Opriș
„Cu acea realizare tehnică de excepţie - pe numele său de botez «laserul lui Coandă» - s-ar fi reuşit, în luna august 1968 sau în toamna aceluiaşi an, «tăierea» tancurilor sovietice care ar fi încercat să traverseze râul Prut spre România - după ocuparea în întregime a Cehoslovaciei”, locotenent-colonel (r) dr. Petre Opriș
20 octombrie 1962 este data în care, sub conducerea profesorului Ion Agârbiceanu, a fost realizat şi apoi pus în funcţiune primul laser cu gaz din România, în laboratorul „Metode optice în fizica nucleară”.
„Nu ştim nici măcar astăzi de către cine a fost manevrată arma (n.r. - laserul lui Coandă) în anul 1968: de Armată, de Securitate, de Miliţie, de Gărzile Patriotice, de «Forţele oculte», sau de Bau-Bau…”, locotenent-colonel (r) dr. Petre Opriș
„Revenirea în România a savantului Henri Coandă, mai întâi într-o vizită împreună cu soţia sa, Margareta (21 iunie - 15 iulie 1967), apoi permanent, începând din anul 1969, a generat zvonuri despre o implicare a acestuia în planurile de dezvoltare a industriei constructoare de aparate de zbor civile şi militare din România, precum şi în cercetările nucleare româneşti”, locotenent-colonel (r) dr. Petre Opriș
Henri şi Margareta Coandă au fost primiţi la Snagov de Nicolae şi Elena Ceauşescu în ziua de duminică, 9 iulie 1967, când au servit masa de prânz împreună.