Jurnalul.ro Ştiri Locale Legi există dar nu se aplică. Proprietarii de câini încă își duc animalele pe plajele publice

Legi există dar nu se aplică. Proprietarii de câini încă își duc animalele pe plajele publice

Deși există legi în România acestea uneori nu sunt aplicate de instituțiile în sarcina cărora cade această obligație. Un exemplu este și faptul că unii turiști încă își aduc câinii pe plajă cu toate că acest lucru este interzis și se pedepsește cu amendă de a 10.000 la 20.000 de lei.

De această dată un bărbat a fost surprins, marți, în timp ce făcea baie în mare alături de câinele său, un rottweiler. Oamenii aflați pe plaja din stațiunea Mamaia l-au fotografiat și au trimis imaginile redacției reporterntv.ro.

În urmă cu câteva zile și o tânără a fost filmată în timp ce își plimba câinele, un pitbull, pe plajă, fără lesă și fără botniță.
Potrivit legii, accesul pe plajă al persoanelor însoțite de animale este strict interzis, cu excepția câinilor din dotarea Ministerului Administrației și Internelor (MAI) și a câinilor utilitari ai persoanelor cu dizabilități.

În al doilea rând, pe plajă nu au voie, sub nicio formă, să circule sau să staționeze vehicule, cu excepția celor care asigură intervenții operative și a celor de întreținere a plajelor.

Aceste fapte, comise de persoane fizice sau juridice, constituie contravenție și se sancționează cu o amendă cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei.

Subiecte în articol: caine pe plaja ilegalitate
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri