Jurnalul.ro Ştiri Politică Legi votate fraudulos în Camera Deputaţilor?

Legi votate fraudulos în Camera Deputaţilor?

de Andreea Dumitrache    |   

De mai bine de două luni, deputaţii votează ca pe vremuri, cu mâna pe sus. Aşa că votul şi numărătoarea merg mult mai greu, ba mai mult, în unele şedinţe aleşii nici n-au mai votat legile, doar le-au dezbătut. Asta deşi parlamentarii au dat peste 500 de mii de euro din bugetul de stat pe un sistem de vot nou-nouţ, care a intrat în funcţiune acum cinci luni, în decembrie anul trecut.

Cel care a descoperit că sistemul dă erori a fost preşedintele PSD Liviu Dragnea, atunci când legea defăimării a fost respinsă la plen. Mai întâi a ameninţat cu plângeri penale pe motiv că achiziţia sistemului nu a fost corectă, apoi a cerut demisii. Totul a început când liberalii au contestat votul dat la legea lui Dragnea, pe motiv că în sală erau 315 parlamentari, dar sistemul înregistra doar 301. Ancheta făcută de angajaţii Camerei Deputaţilor a scos la iveală că sistemul dădea erori pentru că parlamentarii au încercat să-şi salveze chiulangiii, aşa încât aceştia să nu aibă indemnizaţii tăiate, chiar dacă lipseau de la şedinţă.

În timp ce parlamentarii au dat vina pe sistem, concluziile raportului spun că, de fapt, aleşii nu ştiu să voteze şi nu respectă regulile. Paisprezece deputaţi aveau cartelele în aparate, dar pentru că au scos şi au reintrodus cartela de mai multe ori, în cele zece secunde cât durează votul, aparatul nu i-a înregistrat. Când a fost lansat sistemul, deputaţii au fost instruiţi că nu trebuie să scoată cartela şi s-o reintroducă de mai multe ori, ba chiar au primit broşuri cu aceste reguli.

Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Adrian Panciu, a apărat sistemul pe care l-a achiziţionat. “Sistemul acesta este folosit la ONU. ONU cred că lucrează foarte bine, da? Şi nu sunt abateri. Sistemul acesta, în timpul vacanţei parlamentare, a trecut peste 10 mii de şedinţe de vot simulate şi nu a avut nici o eroare. Deci, nu cred că vom avea probleme. Nu se poate interveni asupra sistemului de vot şi asupra rezultatelor pe care le dă sistemul. Sistemul de vot este o parte electronică; aşa cum se votează, aşa apare” le-a spus secretarul general parlamentarilor în şedinţa Biroului Permanent.

 

Şi-au protejat chiulangiii

Aleşii recunosc, însă, că softul îi protejează pe chiulangiii care îşi lasă cartelele în aparate, după care pleacă. “Eu şi colegul meu Damian Florea am votat cu cartela la respectiva lege şi când am scos extras, nu ne-am regăsit deloc. Deci, este clar că a fost o defecţiune cu sau fără intenţie, dar rămâne şi prima variantă pe care am spus-o, că foarte mulţi colegi îşi pun cartela în aparat, pleacă pentru diferite probleme, iar toată ziua sunt luaţi drept prezenţi, dar în realitate nu sunt” a spus deputatul ALDE, Constantin Gălan, în timpul şedinţei.

Şi vicele PNL, Ludovic Orban, a admis că sistemul i-a acoperit pe chiulangii. “Pe vechiul sistem, ca să poţi să votezi, apăsai „prezent”. În momentul în care apăsai „prezent”, se considera că erai prezent. Acum, eşti prezent dacă ţi-ai băgat cartela în aparat. Se ştie că, de regulă, sunt unii colegi de-ai noştri, care îşi bagă cartela în aparat şi se duc să facă shopping sau poate că au alte probleme. Ei apar pe listing figurând ca prezenţi. Schimbându-se sistemul de vot – şi nu l-am schimbat de ieri-de astăzi – noi am tolerat această situaţie, că nu au fost voturi pe muchie, dar ştiam foarte bine că, de fapt, noi am luat în calcul, ca fiind prezenţi, pe băieţii aceştia, colegii noştri şmecherii, care îşi lăsau cartelele în aparat şi plecau aiurea” , a recunoscut Orban, conform stenogramei din şedinţa de Birou Permanent.

 

Voturi date ilegal?

Dacă cineva ar contesta la Curtea Constituţională voturile date din decembrie până în prezent, am putea avea o mare surpriză, din moment ce numărul deputaţilor prezenţi la acele şedinţe ar putea să fie cu totul altul. Parlamentarii se acoperă, însă, unii pe alţii. Aşa că au modificat Regulamentul Camerei, iar prezenţa se va face înainte de fiecare vot, nu doar la începutul şedinţei, ca până acum. Deşi un parlamentar este plătit să voteze „pentru”, „împotrivă” sau „să se abţină”, aleşii vor avea de acum şi opţiunea să stea în bancă, dar să nu voteze deloc.

Aleşii ar fi trebuit să folosească din nou sistemul electronic încă de săptămâna trecută. Angajaţii firmei producătoare au fost liberi de Paştele Catolic şi nu i-au putut ajuta.

Softul sistemului de vot care a costat peste jumătate de milion de euro a fost creat de firma AVITECH, o firmă apropiată de deputatul Sebastian Ghiţă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri