Jurnalul.ro Timp liber Lemurii încep lupta între ei, în ”Ultimul Trib”: ”Sună a trădare pentru că așa este”

Lemurii încep lupta între ei, în ”Ultimul Trib”: ”Sună a trădare pentru că așa este”

Primul joc de Nominalizare al Lemurilor, care va duce la un duel între membrii aceleiași echipe, iscă noi controverse, joi seara, de la 20.00, la Antena 1.

În prima dimineață în sat, Alex Filip s-a trezit cu gândul la fostele sale colege din echipa roșie, la fel cum și ele au recunoscut că Alex nu era doar cel care îi ajuta să rămână organizați, ci îi ajuta să își păstreze psihicul tare. În acest timp, fostul ”crocodil” Mircea Zamfir a recunoscut că s-ar putea adapta în sat destul de repede, însă are emoții înaintea primei lupte de Nominalizare din interiorul noii echipe. Concurentul clasat pe ultimul loc intră automat la duel împotriva concurentului nominalizat de membrii echipei, astfel că alianțele vor ieși la iveală rând pe rând.

”Sună a trădare pentru că așa este”, va fi concluzia la finalul votului. Cine sunt primii Lemuri care vor intra la duel și cine va pleca acasă, telespectatorii pot afla joi, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri