În caietul de sarcini este prevăzută o condiție care a determinat doi ofertanți să ceară suspendarea licitației. Este vorba despre existența bateriilor de acumulatori și a unor supercapacitori, care se adaugă unei infrastructuri de încărcare lentă, aferentă fiecărui autobuz. Mai mult, podeaua autobuzului trebuie să fie complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, autobuzul trebuie să fie prevăzut cu trei uși duble și cu aer condiționat în salonul de călători. Vehiculele sunt destinate transportului urban de călători în municipiul București și zona limitrofă, iar termenul de livrare impus, conform anunțului de participare, este de patru luni de a data semnării contractului.
La finalul lunii ianuarie, companiile Solaris Bus & Coach SP Z.o.o. din Polonia și Anadolu Automobil Rom SRL Ciolpani au formulat la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor două contestații în care acuză Primăria Capitalei de faptul că limitează libera concurență.
Mai exact, polonezii de la Solaris cer, prin intermediul Corina Popescu Law Office, eliminarea din documentația de atribuire a cerinței privind sistemul de stocare a energiei electrice cu baterii și supercapacitori. În acțiunea înaintată CNSC, se arată că „există probabil un potențial ofertant – posibil singurul care îndeplinește condiția de a putea oferta un asemenea autobuz electric dotat cu un pachet de baterii de aproximativ 250 Kw, care să asigure o autonomie de 200 de kilometri între două încărcări succesive”. Mai mult, contestatarii arată că își întemeiază afirmația pe „informațiile din piață, din care rezultă caracterul rarisim al folosirii supercapacitorilor în cazul autobuzelor electrice, de unde rezultă și inexistența certificatelor de omologare pentru asemenea produse”.
La rândul lor, reprezentanții Anadolu, prin casa de avocatură Mușat și Asociații, arată că „criteriile din caietul de sarcini sunt restrictive, în sensul că pot fi îndeplinite doar de un număr limitat de operatori economici sau că există riscul ca produsele unui anumit operator să fie favorizate, creându-se astfel obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici”. Și în această contestație se reclamă cerința prin care se impune echiparea autobuzelor cu supercapacitori.
Cele două companii cer suspendarea procedurii de licitare până la soluționarea acestor contestații. Reamintim că termenul-limită pentru depunerea ofertelor era inițial 25 ianuarie 2022, conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), însă acesta a fost prelungit până la 9 februarie. De asemenea, trebuie precizat că în vara anului 2021, Consiliul General al Municipiului București a aprobat majorarea finanțării unor proiecte privind achiziția acestor autobuze, de la 480.000 de euro fără TVA, la 620.295 de euro fără TVA pentru fiecare astfel de vehicul.