Jurnalul.ro Ştiri Observator A început licitația pentru linia de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș

A început licitația pentru linia de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș

de Redacția Jurnalul    |   

A început licitația pentru cel mai mare contract de infrastructură feroviară finanțat prin Programul de Transport, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Este vorba de reabilitarea liniei de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș cu o lungime de 226 kilometri.

Data limită pentru depunerea ofertelor la licitația pentru primele două loturi ale acestui tronson este 27 aprilie 2023.

Lotul 1 Craiova-Filiași - cu o lungime de 37,97 km - are o valoare estimată între 1,4- 1,53 miliarde de lei (fără TVA) și trebuie finalizat în 54 de luni (12 luni proiectare și 42 de luni execuție lucrări).

Lotul 2 Filiași-Igiroasa - cu o lungime de 44,26 km - are o valoare estimată de 1,14- 1,24 miliarde de lei (fără TVA) și trebuie finalizat în 60 luni (12 luni proiectare și 48 de luni execuție lucrări).

Pentru reabilitarea tronsonului de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș (6 loturi) sunt alocate 10,5 miliarde de lei (fără TVA).

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: licitatie cale ferata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri