Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Licitație pentru un nou centru de radioterapie la Ploiești

Licitație pentru un nou centru de radioterapie la Ploiești

de Redacția Jurnalul    |   

Ministerul Sănătății anunță că a lansat, prin proiectul Băncii Mondiale, licitația internațională pentru achiziția de echipamente pentru dotarea noului centru de radioterapie de la Spitalul Municipal Ploiești.

Investiția cuprinde două acceleratoare lineare medicale, stații pentru planificare tratament, stații de conturare și lucrări civile de construcții pentru amenajarea spațiilor, pentru instalarea și funcționarea optimă a acestora.

Termenul pentru depunerea ofertelor este 17.08.2023, urmând ca până la începutul anului 2024, noul centru să înceapă tratamentele radioterapeutice pentru pacienții bolnavi de cancer din județul Prahova și cele limitrofe acestuia.

Ministerul Sănătății adaugă că a investit aproximativ 40 de milioane de euro în construcția și dotarea a încă 7 centre de radioterapie care au fost date în folosință în cursul anului 2022.

Astfel, conform Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (Viena) și a Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleane, România a ajuns anul acesta la un număr de 3.37 acceleratoare liniare medicale la 1 milion de locuitori, fiind situată în media Uniunii Europene privind capacitatea de tratament prin Radioterapie a pacienților cu cancer.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: licitatie radioterapie ploiesti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri