Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderii USR mesaj către Ministrul Sănătății: Nu e normal să acceptați presiunile de la partid. Fiți demn

Liderii USR mesaj către Ministrul Sănătății: Nu e normal să acceptați presiunile de la partid. Fiți demn

Deputatul USR, Emanuel Ungureanu îi cere Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, să înceapă curățenia din sistemul de sănătate, să dea dovadă de integritate, să ignore apelurile de la partid în privința numirilor și să pună sănătatea românilor pe primul loc.

 

Liderii USR susțin că apelul lui Emanuel Ungureanu este cu atât mai important în aceste zile când șeful Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este cercetat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru fapte de corupție și datorită probelor depuse de deputatul USR, în calitate de martor.

„Am spus de la tribuna Parlamentului că acest domn nu ar trebui să fie pus nici măcar bișnițar la un bazar. Acest domn a vândut către spitale măști neconforme, non-medicale, ca fiind FFP2, dar de fapt erau măști pentru zugravi, vândute la spitale cu 29 lei plus TVA bucata, mințind în facturi că este mască FFP2, neînsoțită de niciun fel de certificat de conformitate. Nu e normal să acceptați presiunile de la partid și să numiți șefi de pompe funebre ca manager de spital sau să puneți de la Piatra Neamț acel individ fără școală sau să îl puneți în Câmpeni pe un analfabet care avea școala vieții la Facebook. Aveți măsură dreaptă și sunt convins că acest lucru va rămâne în istorie. Fiți demn. Fiți vertical”, a transmis deputatul USR Emanuel Ungureanu.

USR reiterează apelul către Ministrul Sănătății să-l demită pe șeful Unifarm și să facă transparente achizițiile publice de măști și echipamente medicale, să știe toți românii traseul clar al firmelor care se înscriu la licitație.

Parlamentarii USR s-au abținut la votul moțiunii simple depuse pe numele Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru.

 

Subiecte în articol: emanuel ungureanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri