Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderul reţelei teroriste Stat Islamic din Irak, ucis într-o operaţiune specială

Liderul reţelei teroriste Stat Islamic din Irak, ucis într-o operaţiune specială

Abu Yaser Al-Issawi, liderul filialei irakiene a reţelei teroriste Stat Islamic (Daesh), a fost ucis în cursul unei operaţiuni militare, anunţă premierul Irakului, Mustafa Al-Kadhimi.

"Am promis şi am îndeplinit. Mi-am dat cuvântul că îi vom urmări pe teroriştii din cadrul Daesh (Stat Islamic -n.red.), le-am dat o ripostă fulgerătoare. Forţele noastre armate eroice l-au eliminat pe comandantul Daesh, Abu Yaser Al-Issawi, în cadrul unei operaţiuni coordonate de serviciile de informaţii", a declarat, prin Twitter, premierul irakian, Mustafa Al-Kadhimi.

Conform unor surse militare citate de Agenţia France-Presse, coaliţia antiteroristă coordonată de Statele Unite a efectuat miercuri raiduri aeriene în provincia irakiană Kirkuk. Cel puţin zece militanţi islamişti au fost ucişi în bombardamente. Potrivit unui oficial militar irakian, printre militanţii islamişti în provincia Kirkuk se numără Abu Yaser Al-Issawi, liderul filialei irakiene a reţelei teroriste Stat Islamic.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: stat islamic
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri