Jurnalul.ro Cultură Muzica Liderul trupei Negura Bunget a încetat din viață la 42 de ani

Liderul trupei Negura Bunget a încetat din viață la 42 de ani

Muzica românească este în doliu. Bateristul și fondatorul grupului Negură Bunget, Gabriel Mafa „Negru”, a încetat din viață marți, 21 martie, la vârsta de 42 de ani. Știrea a fost anunțată de colegul lui de trupă, Tibor Kati (solist, chitarist, keyboards), într-un mesaj postat pe Facebook, scrie antena3.ro.

„Cu durere in suflete, va informam despre moartea prietenului si colegului nostru,Gabriel Mafa „Negru”, care a murit astazi, 21 martie 2017, la varsta de 42 de ani. Regretam profund incetarea din viata a omului care a cladit si sustinut Negura Bunget, si care s-a dedicat intreaga viata lucrurilor sacre din cultura noastra, aducand-o la viata prin muzica si transmitand-o diverselor generatii de pretutindeni. Speram ca legatia sa va continua sa incante si sa consoleze pe aceia pe care i-a lasat in urma. Cu regret si tristete, transmitem sincere condoleante familiei sale, si acelora care l-au cunoscut si indragit in aceasta viata”, a scris Tibor Kati pe Facebook.

Negură Bunget este o formație românească de black metal şi a fost înființată sub numele de Wiccan Rede la sfârșitul anului 1994, în formulă duo (Hupogrammos Disciple și Negru). În luna noiembrie a aceluiași an au înregistrat primul lor demo, „From Transylvanian Forest”.

 

Subiecte în articol: deces
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri