CFR Cluj a terminat la egalitate cu CSMS Iaşi, scor 0-0, duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Ligii I de fotbal.
Ieşenii au avut mai multe ocazii în acest meci, ratând prin Lukacs Bole (4, 76), Bojan Golubovic (23), în timp ce Tiago Lopes a fost aproape de autogol (45).
CFR a avut oportunităţi de gol prin Vitor Bruno (41) şi Davide Petrucci (90+1).
După 2-1 pentru CSMS Iaşi şi 0-0 în sezonul regulat, CFR Cluj s-a impus cu 2-0 la Iaşi în prima manşă din play-out.
În ultimele cinci etape, CSMS Iaşi are o victorie şi patru egaluri.
CFR a pierdut doar un meci din ultimele 12, având cinci victorii şi şase egaluri.
CFR 1907 Cluj - CSMS Iaşi 0-0, Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca
Arbitru: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş); arbitri asistenţi: Dragoş Mihai Iliescu (Craiova), Gabriel Bârjac (Zalău); arbitru de rezervă: Florin Miron (Bucureşti)
Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) - CCA, Cristian Vasc (Tg. Lăpuş) - LPF