Jurnalul.ro Sport Sporturi Liga 1: Dinamo Bucureşti - Pandurii Târgu Jiu 1-1, în play-off

Liga 1: Dinamo Bucureşti - Pandurii Târgu Jiu 1-1, în play-off

Dinamo Bucureşti şi Pandurii Târgu Jiu au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), duminică seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, într-un meci din etapa a treia a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Dinamo a deschis scorul prin Antun Palic (38), dar gorjenii, care au dominat autoritar repriza secundă, a smuls egalul pe finalul jocului, graţie golului marcat de golgheterul Ioan Hora (89), după o cursă a lui Dan Nistor, pasa decisivă pentru Hora venind de la Viorel Nicoară.

Imediat după gol, antrenorul principal al oaspeţilor, Edi Iordănescu, a fost trimis în tribună alături de unul dintre secunzii săi, pentru felul cum s-a manifestat la reuşita formaţiei sale.

Gorjenii au terminat în zece oameni, Viorel Nicoară primind cartonaş roşu după ce a ripostat la un fault al lui Sergiu Hanca (90+2).

În sezonul regulat, Dinamo a terminat la egalitate în deplasare, 2-2, şi s-a impus în meciul de pe teren propriu cu 2-1. Dinamo a eliminat-o pe Pandurii în acest sezon, atât din Cupa României, cât şi din Cupa Ligii.

Pandurii rămâne neînvinsă de şapte etape în campionat (trei victorii, patru egaluri).

Dinamo nu a pierdut de 13 etape, în care are şase victorii şi şapte egaluri, însă ultimele patru meciuri au fost remize.

FC Dinamo Bucureşti - Pandurii Târgu Jiu 1-1 (1-0), stadion "Dinamo" - Bucureşti
Au marcat: Antun Palic (38), respectiv Ioan Hora (89).
Cartonaş roşu: Viorel Nicoară (Pandurii, 90+2).
Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Florin Miron (Bucureşti)
Observator: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) - LPF

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri