Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liga Campionilor: ''Nu mă văd ca un loser'', glumeşte Jurgen Klopp

Liga Campionilor: ''Nu mă văd ca un loser'', glumeşte Jurgen Klopp

"Nu mă văd ca un loser! Dacă m-aş considera astfel, am avea cu toţii o problemă", a declarat vineri Jurgen Klopp, antrenorul echipei de fotbal Liverpool, care va disputa sâmbătă a treia sa finală de Liga Campionilor, după ce le-a pierdut pe primele două, scrie AFP.

"(...) suntem aici ca să câştigăm", a avertizat Klopp, foarte relaxat în conferinţa de presă dinaintea duelului de sâmbătă cu Tottenham, de la Madrid.

Întrebat de un ziarist dacă este victima "ghinionului", cu trei finale europene pierdute în cariera sa strălucitoare, tehnicianul de 51 de ani a jucat pe cartea umorului.

"Credeţi că am avut o carieră ghinionistă? (...) Din 2012, cu excepţia sezonului 2017, am fost în fiecare an în finală cu echipa mea. Deci sunt probabil deţinătorul recordului mondial de semifinale câştigate în ultimele şapte sezoane! Deci ar trebui să scriu o carte despre acest subiect", a răspuns el, stârnind amuzamentul în sala de presă.

Cu Borussia Dortmund, el a eşuat în ultimul act al Ligii campionilor în 2013. De când a preluat-o pe Liverpool în toamna lui 2015, germanul a pierdut o finală de Europa League, în faţa Sevillei, în 2016, şi una de Liga Campionilor, anul trecut, împotriva lui Real Madrid (1-3).

Mai mult, campionatul Angliei, care nu a mai fost câştigat de Liverpool din 1990, i-a scăpat în acest an deşi echipa a obţinut 97 de puncte, record în Premier League pentru o echipă ce încheie pe locul 2.

"Iată cum înţeleg eu ce este şansa: dacă munceşti (ca să câştigi un trofeu), îl vei obţine într-o zi sau alta. De aceea încercăm în continuare şi muncim pentru acest obiectiv'', a spus germanul.

AGERPRES

Subiecte în articol: klopp finala UCL
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri