Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liga Națiunilor. Belgia spulberată pe teren propriu de Olanda, Franța învinsă pe Stade de France

Liga Națiunilor. Belgia spulberată pe teren propriu de Olanda, Franța învinsă pe Stade de France

În cea de a treia zi a primei etape a meciurilor din Liga Națiunilor, toate cele 3 partide jucate în Liga A s-au încheiat cu victoriile oaspeților.

Danemarca a trecut surprinzător de Franța, pe Stade de France, scor 1-2 (0-0), datorită dublei reușite de Cornelius, pe final de meci, în minutele 68 și 88, după ce Benzema deschisese scorul în minutul 51.

La Bruxelles, elevii lui Louis van Gaal au făcut instrucție cu naționala care a fost recent detronată de Brazilia de pe prima poziție a clasamentului mondial FIFA.

Belgia – Olanda s-a încheiat cu un neverosimil 1-4 (0-1), Bergwijn (40), Dumfries (61) și Depay cu o dublă (51, 65) pecetluind soarta partidei al cărei mare absent a fost portarul Thibaut Courtois și care s-a încheiat cu golul de onoare al atacantului lui Besiktas, Michy Batshuayi.


Un alt scor de forfait s-a înregistrat la Osijek, unde Croația a fost răpusă de Austria, scor 0-3 (0-1). Arnautovic 41, rezerva Gregoritsch (54) și mijlocașul lui Bayern Munchen, Marcel Sabitzer (57), aducând primele 3 puncte pentru naționala condusă de fostul interimar de la Manchester United, Ralf Rangnick.


Tot vineri, în Liga C, Slovacia a învins Belarus, în deplasare, în timp ce în Liga D, Moldova a înregistrat o victorie cu 2-0, acasă la Liechtenstein, iar Letonia a trecut de Andora cu 3-0, pe teren propriu.

Subiecte în articol: Liga Naţiunilor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri