Jurnalul.ro Sport Liga Națiunilor. Din nou Norvegia

Liga Națiunilor. Din nou Norvegia

de Adi Munteanu    |   

S-au tras la sorți grupele pentru cea de-a doua ediție a Ligii Națiunilor la fotbal, cea mai nouă competiție interțări de sub patronajul UEFA. Meciurile vor începe în luna septembrie a acestui an și se vor termina cu finala din 6 iunie 2021.

 

România face parte din grupa B1, alături de Austria, Norvegia și Irlanda de Nord. Dacă pe norvegieni i-am mai întâlnit și în ultima campanie de calificare pentru Euro 2020, cu Austria și Irlanda de Nord nu am mai jucat de mult timp, fiindu-ne relativ necunoscute. Însă dacă ne uităm pe componența celorlalte grupe, a noastră pare cea mai abordabilă.

Față de prima ediție a Ligii Națiunilor, când România a făcut parte din Liga a III-a valorică, acum am fost repartizați în Liga a II-a, însă în cea de-a patra urnă valorică. Teoretic, conform coeficientului UEFA, locul 32, naționala condusă de Mirel Rădoi pornește cu cele mai mici șanse la câștigarea grupei și, implicit, la promovarea în elita europeană. Conform noii organizări, locul 1 asigură și prezența în grupele preliminarii pentru calificarea la Mondialul din Qatar din 2022, iar locul 2 în grupă duce la un baraj pentru accederea în grupele preliminare. Locurile 3 și 4 trimit la un sistem complicat de calificare în care aceste echipe pornesc cu șanse foarte mici. În plus, locul 4 retrogradează în eșalonul înferior.

Până atunci, însă, România are de trecut cel mai dificil test al acestei primăveri, barajul pentru Euro 2020, cu Islanda în deplasare. Apoi, dacă învingem, mai avem de disputat încă un meci, tot în deplasare, cu Ungaria sau Bulgaria. Ambele se vor desfășura la sfârșitul acestei luni, pe 26 și 31 martie.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri