Jurnalul.ro Ştiri Educatie Deca, despre probleme la simulare: Multe lucrări cu diferențe de evaluare mai mari de un punct

Deca, despre probleme la simulare: Multe lucrări cu diferențe de evaluare mai mari de un punct

de Redacția Jurnalul    |   

Multe lucrări cu diferențe de evaluare mai mari de un punct și număr mare de lucrări primite pentru evaluare de unii profesori, sunt principalele probleme semnalate în urma simulării examenelor naționale.

Ministrul Educației Ligia Deca susține că în acest an a fost pentru prima dată când aproape 300.000 de elevi au fost evaluați folosindu-se platforma de evaluare digiutalizată. În total, au fost aproape 1,6 milioane de lucrări, la a căror evaluare au participat peste 40.000 de profesori.

Evaluarea digitalizată permite cadrelor didactice să-și formeze „o imagine de ansamblu asupra competențelor pe care copiii deja le au, precum și a asupra acelora care trebuie îmbunătățite”, spune ministrul.

Ligia Deca susține că pot fi văzute procentele de rezolvare pe fiecare item, ceea ce va permite calibrarea subiectelor pentru sesiunea de vară.

„Printre problemele semnalate au fost cele referitoare la numărul relativ mare de lucrări cu diferențe de evaluare mai mari de un punct. Pentru aceste situații există mecanisme de reglaj, deja, prin repartizarea lucrărilor către alți doi evaluatori, automat. Luăm în calcul ca profesorii în cazul cărora a fost evidentă corectura deficitară să nu mai poată evalua înainte de a participa la sesiuni de formare dedicate”, a declarat Ligia Deca.

Ea a anunțat că în vară inspectorii de specialitate și profesorii evaluatori vor fi pregătiți chiar în ziua examenelor.

„Un alt neajuns a fost numărul mare de lucrări primite de către unii profesori evaluatori. Volumul mare a fost cauzat în unele cazuri de numărul insuficient de profesori implicați în evaluare”, a adăugat Deca.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: ligia deca evaluare simulare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri