„Asentiment” este un cuvânt elegant, de sorginte cultă, care exprimă una dintre cele mai fine forme de acord și înțelegere între oameni.
Definiția din DEX
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române (DEX),
ASENTIMÉNT, asentimente, s. n.
Aprobarea sau consimțământul dat de cineva; acord, încuviințare.
– Din fr. assentiment, lat. assentimentum.
Așadar, asentimentul este o formă de acord exprimat cu calm, convingere și bunăvoință, nu un simplu „da” formal, ci o aprobare însoțită de înțelegere și solidaritate.
Originea și sensul cuvântului
Termenul provine din limba franceză (assentiment), care la rândul ei derivă din latinescul assentire – „a fi de acord”, „a aproba prin gând și prin voință”.
În română, cuvântul asentiment s-a păstrat mai ales în registrele oficiale, juridice și intelectuale, fiind sinonim cu:
-
Acord
-
Aprobare
-
Încuviințare
-
Consimțământ
Cum se folosește în vorbire și în scris
„Asentiment” apare adesea în exprimări politicoase, administrative sau literare, cum ar fi:
-
„Decizia a fost luată cu asentimentul tuturor membrilor comisiei.”
-
„Fără asentimentul părinților, minorul nu poate călători în străinătate.”
-
„Autorul își exprimă asentimentul față de ideile prezentate anterior.”
Prin urmare, termenul exprimă acordul conștient și asumat al unei persoane sau al unei colectivități.
Diferența dintre „asentiment” și alte forme de aprobare
Deși apropiat de cuvinte precum acord sau consimțământ, „asentiment” are o nuanță mai profundă și intelectuală.
-
„Acordul” poate fi pur formal – semnarea unui document, de exemplu.
-
„Consimțământul” presupune o acceptare explicită, adesea în contexte legale.
-
„Asentimentul” sugerează o aprobare venită din convingere, din gândire și bunăvoință, fiind o formă mai elevată de „încuviințare”.
Exemple moderne
-
„Proiectul de lege a fost adoptat cu asentimentul majorității parlamentarilor.”
-
„Echipa a acționat cu asentimentul conducerii.”
Cuvântul „asentiment” desemnează acordul exprimat cu bunăvoință, prin înțelegere și convingere. Este o formă rafinată a consimțământului, folosită cu precădere în registrele elevate ale limbii române.
Deși mai rar întâlnit în vorbirea de zi cu zi, el rămâne un termen valoros — o dovadă că limba română are cuvinte care pot exprima nu doar acțiuni, ci și intenții, gânduri și respect.