Deschide „ședința” prietenul și îndrumătorul rubricii noastre, etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Șucar este un cuvânt, se crede, folosit mai ales de persoanele de etnie rromă, de la care ar fi trecut și la români. Cu înțelesul de (om) frumos, bun, (de) bine. În fapt, un cuvânt ce a circulat mai multe veacuri la popoarele din Balcani, șukar, șuker (bg.), cu înțelesul de slavă Domnului! (că ai întâlnit un om cum rar îți este dat să vezi/ceva cu totul aparte). Un împrumut din turcă (şükür), cu sensul de recunoștință, mulțumire/slavă Cerului pentru ce ți-a fost dat să vezi/de ce ai parte (om/lucru)”.
Din arabă, în turcă
Pentru o și mai bună înțelegere: „Șucar este un cuvânt ajuns în turcă din arabă; şukr - a mulțumi, a fi recunoscător (pentru ceva/cineva frumos, aparte). Prin extensie: un om șucar - frumos, de nota 10, pentru care să-I mulțumești lui Dumnezeu, de Doamne ajută. La sud de Dunăre, din supranume, nume de familie: Șukarov, Șukerov”.
Frunză verde izmă creață
În continuare, o provocare pe linie: „geanăm”. Ce conotații poartă acest cuvânt ciudat? Gheorghiță Ciocioi: „Geanăm este un nume întâlnit în Dobrogea, dar și în vestul țării. Provenit dintr-un supranume turcesc, dat persoanelor care foloseau foarte des acest cuvânt. Termenul, altfel, a fost împrumutat de români, în Dobrogea, din desele lor contacte cu turcii. Folosit chiar și în creațiile populare: Frunză verde izmă creață/M-am sculat de dimineață. Refren: Calina geanăm, Calina/Calina geanăm, Marina!/M-am spălat pe mâini, pe față/Dobândit-am la dulceață (Lăzărica, Izvoarele, Tulcea, 1971)”.
De mare preț
Pe îndelete: „Geanăm (tc.) se tălmăcește prin sufletul meu, viața mea (cu un o! la locul lui, să spunem), fiind o adresare către o persoană pe care o prețuiești mai mult decât propria viață. Can - a se citi gean (suflet, viață) - este un termen împrumutat de turci din persană. În perioada otomană, geanăm a trecut la mai toate popoarele de la sud de Dunăre. Cei care au exagerat cu vorba duioasă turcească într-o comunitate s-au procopsit mai întâi cu o poreclă, iar mai apoi cu numele la catastif (Geanăm, Geanămov etc.)”.
Alegerea lui Eminescu
Dar genar(ul) - ce-o mai însemna? „Genar este numele personajului din basmul Făt-Frumos din lacrimă, la origine un basm popular, prelucrat de Mihai Eminescu. Numele pare astăzi greu de tălmăcit, Genar considerându-se a proveni, după unii critici literari, din geană, din vechea numire populară a lunii ianuarie (Ghenar), ori amintind de Diana (Jana, ca numire romană a zeiței vânătorii). Genarul, aflăm însă din basm, era un om mândru și sălbatic ce își petrece viața vânând prin păduri bătrâne. Iar Eminescu va folosi un nume rar, popular, care să exprime aceasta cât mai plastic…”.
Sălbăticire
Cristal: „Genar e un termen turcesc, care circula mai ales în sudul Moldovei (asemenea, să spunem, numelui Târziu - croitor, tc.). Gean(v)ar, în turcă, se tălmăcește prin sălbăticiune, fiară. Un nume împrumutat din persană: cānvar (geanvar) - animal (sălbatic). Așadar, un personaj care, petrecându-și viața prin păduri, vânând fiare, după cum o arată firul narațiunii, el însuși se sălbăticise, numele acestuia putând fi tălmăcit foarte bine în română prin Fierea. Eminescu va prefera, totuși, un nume de basm, învăluit în mister”.
Pudori
Mai departe, câteva nume detestate pe nedrept: Coe și Coian. Da, da, chiar așa! „Circulă de câțiva ani pe rețelele de socializare un document din vremea lui Mihai Viteazul (transcris în românește în secolul al XVIII-lea) în care este pomenit satul Coiani (Coeni) de Vlașca. I s-ar fi schimbat numele din pudoare, în 1931, în Mironești. Ce se uită în cazul dat? Contextul epocii, aria culturală, proveniența și circulația numelui în cauză. Desigur, pot fi date exemple de nume și cuvinte care nu sună deloc bine într-o altă limbă, prin comparație cu cea din care provin. Ori după câteva sute de ani. Că un boier ce stăpânea o așezare, ori o moșie, se numea Coian - acestea fiind însemnate drept Coiani într-un document redactat în medio-bulgară -, nu trimite deloc către un nume de rușine, ori o poreclă. Pur și simplu arată că acel nume era folosit în vremea dată și la noi. Altfel, des întâlnit în Balcani până astăzi. Ca nume de botez și de familie. La sârbi, macedoneni, bulgari, aromâni”.
Constantin, bată-l norocul!
Exemple? „Să luăm câteva nume aromâne... Dan Coe, o legendă a fotbalului românesc. Nume, în trecut, la liceul român din Bitola: Coe Haralambie, Adam Coe, Ioan Coian... Nu mai amintim de povestea pe larg a celor slave (Koio, Koia, Koian, Koiana, Koicio, Koino, Koev, Koevski etc.). Bref... Toate prescurtări în zonă (pe o arie destul de întinsă totuși, prezente la câteva popoare) ale numelui Koidin/Koiadin - din Constantin. Tot așa cum la noi s-a păstrat Codin din Constantin”.
Terci de făină
Dar Balamace? Ce hram poartă? „Balamace este un nume provenit dintr-un supranume turcesc, purtat la mai multe nații balcanice (Bulamaci, Balamaci, Balamacev etc.). Bulamaç, în turcă, este un terci de făină, o mâncare la care se folosește făina. În vechea turcă (aș - comun cu persana pentru mâncare), bulġama aș (mâncare fiartă cu făină). Bulġa - a amesteca, a găti. Bul(ġ)amāç - colarezi (făină cu lapte). Personalități ce au purtat acest nume: preotul martir aromân Haralambie Balamace (+23 martie 1914)”.
Nume cu înțeles uitat
Cârjan - născut de Ziua Înălțării Sfintei Cruci
1. „Nume dat, în trecut, la sârbi, bulgari și români, celor născuți de Ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie). În sârbă, sărbătoarea este cunoscută și astăzi, popular, ca Sv. Križa/Крижа (Sf. Cruce). În Balcani, astfel, nume de botez precum Kărjo, Kărja sunt întâlnite destul de des. Din Kărjo, tot aici, Kărjan, Kărjanov. În română, Cârjan. Astăzi, nume de familie, alături de Cârstea, provenit din numele - mai bine cunoscut la noi - al aceleiași sărbători (Ziua Crucii/Cârstov, Krăstovden, sl)”.
Suflet negru, hain, neiertător
2. „La sud de Dunăre, numele de Cârjan se suprapune însă cu un supranume turcesc, ajuns, de asemenea, nume de familie: karjan/kargean (folosit și sub forma karajan). Kara - negru; can (a se citi gean) - suflet. Ultimul termen a fost împrumutat de popoarele turcice - inclusiv de cumani: anima = ǵan [Codex Cumanicus, 1303] - din persană: jân (suflet, viață). Așadar, karjân, în Balcani, (un om cu) suflet negru, hain, neiertător”.
Cârțu - Ziua Crucii
„Nume întâlnit, în trecut, mai ales în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și sudul Ardealului. Frecvent și astăzi în nord-vestul Bulgariei, Timoc, sud-estul Serbiei (Kărțo, Krățo, Kărțov). Derivat din Cârstea (Krăsto/Krăste, sl.). Nume dat celor născuți de Ziua Crucii (Cârstov, Krăstovden). În zilele noastre, nume de familie. Numele Cârțișoarei (vechea Cârță românească) provine, cel mai probabil, de la cel al unui nobil al faimoasei așezări (Cârțu). Numire trecută în dialectul sașilor (Kierz), nu preluată mai târziu de români de la aceștia (cu înțelesul, în germană, de candelă, lumânare etc.). Formele apropiate de acest nume (Cârțibași, de pildă) nu pornesc de la aceeași rădăcină”.
Sabangiu - meșter de pluguri și rarițe
„Nume întâlnit astăzi mai ales în Dobrogea. De origine turcă. Din îndeletnicirea de sabanci (sabangi) - meșter de pluguri și rarițe. Saban (tc.) - plug. Cumană: saban [Codex Cumanicus, 1303]”.
Salabaș - cap tremurat
„Nume întâlnit mai ales în Dobrogea și sudul Basarabiei. De origine turcă. O poreclă devenită nume. Sallabaș - (persoană care își) leagănă/clatină/ îi tremură capul. Sal/la - clătina; baș - cap”.
Băicuș - Cucuvea
„Nume turcesc pentru cucuvea și bufniță - baykuș. Ajuns nume de familie, din supranume, către sfârșitul perioadei otomane. Întâlnit la aromânii din Bulgaria, bulgari (Baikușev) și turci. Dar și în sudul Munteniei”.
„Genar e un termen turcesc, care circula mai ales în sudul Moldovei. Gean(v)ar, în turcă, se tălmăcește prin sălbăticiune, fiară. Un nume împrumutat din persană: cānvar (geanvar) - animal (sălbatic)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog„Șucar este un cuvânt ce a circulat mai multe veacuri la popoarele din Balcani, șukar, șuker (bg.), cu înțelesul de slavă Domnului! (că ai întâlnit un om cum rar îți este dat să vezi/ceva cu totul aparte”, Gheorghiță Ciocioi
„Șucar este un cuvânt ajuns în turcă din arabă; şukr - a mulțumi, a fi recunoscător (pentru ceva/cineva frumos, aparte)”, Gheorghiță Ciocioi
„Geanăm se tălmăcește prin sufletul meu, viața mea, fiind o adresare către o persoană pe care o prețuiești mai mult decât propria viață”, Gheorghiță Ciocioi
„Cârjan este un nume dat, în trecut, la sârbi, bulgari și români, celor născuți de Ziua Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie)”, Gheorghiță Ciocioi