Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Lista celor 8 produse alimentare pentru care Guvernul forțează reducerea prețurilor la raft

Lista celor 8 produse alimentare pentru care Guvernul forțează reducerea prețurilor la raft

de Adrian Stoica    |   

Guvernul discută în aceste zile cu industria alimentară și reprezentanții marilor rețele de supermarket-uri reducerea prețurilor la raft la unele alimente de bază. Măsură a fost anunțată ca o prioritate absolută de către premierul Ciolacu încă de la instalarea cabinetului său la Palatul Victoria.

Potrivit unor surse apropiate negocierilor este vorba despre opt produse alimentare iar acestea sunt  laptele, făina, mălaiul, ouăle, carnea, uleiul, pâine și zahărul, au declarat în exclusivitate pentru Income Magazine acestea. Guvernul încearcă să obțină acordul procesatorilor și retailerilor pentru reducerea adaosurilor comerciale, astfel încât prețurile  să scadă în această perioadă.

Analiștii economice se arată însă sceptici că această măsură va avea rezultatele așteptate, ea putând acționa ca un bumerag asupre procesatorilor, dar și producătorilor. Surse din industria alimentară spun că se face  o confuzie între adaosul comercial și profit.

„În zona industriei alimentare profitul este foarte mic, vorbim de 2-3% în cele mai fericite cazuri, dar când vorbim despre adaosul comercial trebuie să ținem cont că el include pe lângă profit și costul cu materi primă, plata salariilor, a taxelor, include investițiile, amortismentele și altele”, au precizat sursele citate.

Măsuri extreme pentru ieftinirea coșului  de produse de bază au adoptat în ultima perioadă mai multe țări din UE, dar ele au eșuat. Cel mai elocvent eșec l-a înregistrat Ungaria care, după ce a plafonat prețurile, s-a confruntat cu o penurie de alimente, iar inflația alimentară a urcat cu 62,4%.

Subiecte în articol: reducere produse alimentare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri