Decizia Tribunalului București, pronunțată în prima zi de Paște, dă câștig de cauză apelului depus de PUSL împotriva hotărârii Biroului Electoral al Sectorului 1, care a încercat invalidarea listelor depuse de PUSL pentru Consiliul Local.
Hotărârea Biroului Electoral, considerată incorectă de către Tribunalul București, împiedica depunerea candidaturii PUSL la Consiliul Local. Tribunalul București a dispus informarea de îndată a Biroului Electoral Sector 1 Bucureşti, în vederea definitivării candidaturilor, astfel încât echipa de consilieri locali ai PUSL pentru sectorul 1, condusă de Liviu Negoiță, să se regăsească pe buletinul de vot la alegerile locale din 9 iunie.
Astfel, PUSL va putea lupta pentru cetățenii Sectorului 1, pentru a-i reprezenta și ale susține interesele, cu demnitate, onoare și curaj.