x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Siria și Israel, posibilă schimbare de paradigmă? Damascul vrea acord de securitate, fără fără să renunțe la Înălțimile Golan

Siria și Israel, posibilă schimbare de paradigmă? Damascul vrea acord de securitate, fără fără să renunțe la Înălțimile Golan

de Redacția Jurnalul Publicat la 27 Iul 2026 15:15 Modificat la 27 Iul 2026 15:15
Siria și Israel, posibilă schimbare de paradigmă? Damascul vrea acord de securitate, fără fără să renunțe la Înălțimile Golan
Hepta/Ahmed al-Sharaa, președintle Siriei, vrea să refacă relațiile internaționale și să reconstruiască economia siriană după aproape 14 ani de război civil și decenii de izolare.

Președintele interimar al Siriei, Ahmed al-Sharaa, a declarat că noua conducere de la Damasc vrea încheierea unei înțelegeri de securitate cu Israelul, fără ca Siria să renunțe la revendicările asupra Înălțimilor Golan.

Siria încearcă să obțină un acord de securitate cu Israelul, a declarat președintele al Sharaa, într-un interviu acordat Al Jazeera, citat de Reuters.

Acesta a mai precizat că vrea să implice un număr cât mai mare de state pentru a exercita presiuni asupra autorităților israeliene în vederea adoptării unei politici mai echilibrate față de Damasc.

Siria Nu renunță la dreptul asupra Înălțimilor Golan

Sharaa a precizat că un astfel de acord ar putea crea condițiile pentru o pace de durată între cele două țări, fără a afecta dreptul Siriei de a revendica Înălțimile Golan, teritoriu cucerit de Israel în urma Războiului de Șase Zile din 1967, și anexat în 1981.

Relațiile dintre Israel și Siria au trecut printr-o fază de escaladare, chiar și după înlăturarea fostului președinte, Bashar al-Assad de la putere.

Citește și Trump propune ca Siria să lupte împotriva Hezbollah. Ideea stârnește îngrijorare în Liban și Israel

Atacuri ale Israelului în Siria

După prăbușirea fostului regim în decembrie 2024, armata israeliană a ocupat noi poziții strategice pe teritoriul sirian, inclusiv în zona demilitarizată și pe versantul sirian al Muntelui Hermon, care domină capitala Damasc.

De atunci, Israelul a desfășurat mai multe lovituri asupra teritoriului sirian și a reținut persoane din Siria, susținând totodată că acționează pentru protejarea comunității druze din sud-vestul țării.

Potrivit agenției de stat siriene SANA, forțele israeliene au bombardat duminică mai multe zone din Siria și au distrus un transformator electric în satul Maariyah, lăsând locuințele fără curent electric.

Pe lângă provocările de securitate, administrația de la Damasc încearcă să refacă relațiile internaționale și să reconstruiască economia siriană după aproape 14 ani de război civil și decenii de izolare sub conducerea familiei Assad.

×