În acest program, sunt prețuri mai mici cu până la 50% decât cele practicate în timpul sezonului estival și este un program dedicat celor cu venituri reduse, care nu-și permit un concediu în vârf de sezon, în lunile iulie sau august.
Acum, românii cu venituri reduse au această posibilitate să vină acum la mare, de pe 3 mai și până pe 15 iunie, sau celălalt capăt al sezonului, de pe 1 septembrie și până pe 15 octombrie.
În programul "Litoralul pentru toți" sunt prețuri care pornesc de la 90 de lei pe noapte, spre exemplu, într-o cameră dublă în stațiunea Eforie, dar prețul crește în funcție de stațiunea aleasă și de câte stele are hotelul.
În Mamaia, spre exemplu, în același program, oamenii se pot caza cu 120 de lei pe noapte chiar la un hotel de trei stele.
Dacă se dorește inclusiv regimul all inclusiv, oamenii pot alege hoteluri din sudul litoralului care practică acest regim, iar tariful este undeva la 250-300 de lei pe noapte de persoană.
Aceste preţuri sunt valabile doar prin agențiile de turism.
Cine poate ajunge, însă, pe litoral cu acest program?
Practic orice turist român care vrea să meargă la hoteluri de 2 3 sau 4 stele în mai multe stațiuni de pe litoral. De obicei camerele pot fi plătite inclusiv cu vouchere de vacanță, însă trebuie știut că nu toate hotelurile acceptă să facă parte din Litoralul pentru toți 2023.
Cei care vor să beneficieze de acest program, trebuie să meargă la o agenție de turism, unde se poate achita și cu voucherele de vacanță.
În plus, agențiile introduc în aceste pachete și excursii gratuite la cetățile din județ sau la mânăstiri.
Programul "Litoralul pentru toți" este pe principiul primul venit, primul servit. Dacă cele 4.000 de locuri scoase pentru fiecare etapă la bătaie de către hotelieri se epuizează, atunci și programul se încheie.