Jurnalul.ro Sport Fotbal international Liverpool închide baza de antrenament după alte teste Covid-19 pozitive

Liverpool închide baza de antrenament după alte teste Covid-19 pozitive

Liverpool și-a închis temporar baza de antrenament după ce ultima rundă de teste Covid-19 a descoperit și mai multe cazuri pozitive în rândul jucătorilor și al stafului.

„Cormoranii” au cerut deja amânarea semifinalei de joi, din Carabao Cup, împotriva lui Arsenal, din cauza unui lot decimat de înbolnăviri, accidentări și absențe, Covid-19 afectând echipa încă din timpul săptămânii trecute.

Alisson, Roberto Firmino și Joel Matip sunt cazuri confirmate pozitive, în timp ce managerul Jurgen Klopp și asistentul Pep Lijnders au fost și ei testați pozitiv, și se pare că există mai mulți jucători care se izolează ca urmare a ultimei runde de teste, conform 90min.com.

Liverpool a confirmat că terenul său de antrenament a fost închis temporar ca urmare a noilor cazuri pozitive, care nu fuseseră identificate înainte de depunerea cererii de amânare a meciului de joi.

Presa britanică relatează că focarul a afectat atât jucătorii, cât și personalul, iar Liverpool s-a mișcat rapid pentru a încerca să limiteze răspândirea.

Înainte de depunerea cererii de amânare, se știa că Liverpool era lipsită de trio-ul Alisson, Firmino și Matip, în timp ce accidentările i-au exclus pe Thiago, Divock Origi, Takumi Minamino, Nathaniel Phillips și Harvey Elliott.

Mohamed Salah, Naby Keita și Sadio Mane au plecat și ei la Cupa Africii pe Națiuni.

Nu este încă clar dacă vreun jucător din prima echipă a fost implicat în ultimul val de cazuri, dar EFL așteaptă să primească rezultatele, înainte de a lua o decizie finală cu privire la cererea de amânare.

Fiecare caz este analizat în mod individual, dar regula generală este că meciurile trebuie să se joace dacă echipele pot apela la cel puțin 14 dintre jucătorii primei echipe înregistrate în campionat, dintre care unul trebuie să fie portar.

Orice jucător cu vârsta sub 21 de ani care nu este înregistrat, dar care a jucat și el în ligă, cum ar fi Tyler Morton, va conta pentru cei 14.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: liverpool Covid-19
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri