Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea a discutat despre pensiile militarilor cu reprezentanţii asociaţiilor de militari în rezervă

Liviu Dragnea a discutat despre pensiile militarilor cu reprezentanţii asociaţiilor de militari în rezervă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a întâlnit miercuri, la Palatul Parlamentului, cu reprezentanţi ai asociaţiilor militarilor în retragere şi în rezervă, cu care a discutat despre pensiile militare, stabilindu-se formarea unui grup de lucru comun care să elaboreze o nouă lege în domeniu pentru rezolvarea inechităţilor.
"Discuţiile au avut ca principal subiect pensiile militare. (...) A fost abordată tema pensiilor militare, din perspectiva discriminărilor între cadrele militare care au ieşit la pensie în ani diferiţi, având funcţii şi grade egale, dar şi acelaşi număr de ani lucraţi. Situaţia este similară cu cea din sistemul public de pensii unde, prin noua lege a pensiilor, s-au rezolvat aceste inechităţi. S-a stabilit formarea unui grup de lucru comun care să elaboreze o nouă lege a pensiilor militare în cel mai scurt timp", a informat un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor.
La discuţii au mai participat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, secretarul Camerei Deputaţilor Lia Olguţa Vasilescu, secretarul Comisiei pentru apărare a Senatului, Mihai Fifor, şi chestorul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.

AGERPRES

Subiecte în articol: liviu dragnea militari pensii militari
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri