Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat duminică, la Arad, că social-democrații vor continua discuțiile cu reprezentanții ALDE despre o posibilă inițiere a unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului după alegerile locale din 5 iunie.
"Am avut o discuție cu cei din ALDE, în urmă cu ceva timp, despre o posibilă depunere a unei moțiuni de cenzură, urmând să reluăm discuțiile după alegerile din 5 iunie. În mod cinstit și în mod realist, trebuie să vă spun că nu știu care sunt pașii următori pe care îi vom face. Pentru că dacă va trece moțiunea, vom ajunge la președintele Iohannis, care nu știm ce decizie va lua, ce propunere va face, pe cine va numi premier, pentru că am văzut că nu ține seamă de ce ce propunere facem. Și s-ar putea să ne trezim din nou cu Dacian Cioloș sau cu un alt tehnocrat și să intrăm într-o perioadă de instabilitate. Oricum, decizia nu este luată, nici de depunere, nici de nedepunere. Așteptăm să terminăm cu această campanie electorală, să vedem și rezultatele, după care ne vom așeza la masă și vom face o analiză serioasă privitor la ceea ce vom face", a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD s-a declarat nemulțumit de activitatea Guvernului, adăugând că aceeași nemulțumire a constatat-o și în rândurile cetățenilor cu care s-a întâlnit în cursul recentelor sale deplasări prin țară.
"În general, oamenii sunt nemulțumiți de aproape întreaga activitate a Guvenului, cu deosebire în ceea ce privește agricultura. Oamenii sunt deosebit de speriați, pentru că suntem deja în luna iunie, iar subvențiile nu au sosit încă. Toți fermierii își pun întrebarea dacă acest an agricol nu este cumva unul ratat, cu consecințe serioase asupra PIB-ului. (...) Am constatat un mare curent de nemulțumire împotriva acestui Guvern", a susținut Liviu Dragnea.