Acesta este al doilea „record” greu de egalat pe care Petișul îl are, în condițiile în care, din cele 20 de case, una a fost amenajată ca muzeu, reunind colecții de veșminte tradiționale precum și numeroase obiecte din gospodării și ateliere sătești, proprietară fiind Eugenia Dan, o pensionară activă, care are mult drag față de obiceiurile și portul tradițional din județul Sibiu.
Povestea „universitarilor” din Petiș a început în 1990, cu Dionisie Turcu, fost sportiv de performanță și șef al Catedrei de Sport din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„În aprilie 1990, am luat decizia de a căuta o casă departe de oraș. În Sibiu locuiam la bloc, lângă sediul Miliției, loc în care s-a tras mult la Revoluție. În acea perioadă era un sentiment de nesiguranță și am considerat că este mai bine să ne mutăm într-un loc liniștit și sigur”, povestește acum Dionisie Turcu.
Așa se face că, pe vremea în care Petișul mai avea încă mai bine de 100 de case locuite, profesorul Dionisie Turcu a devenit primul „universitar” din sat.
Nu peste mult timp, a apărut și al doilea.
„Primeam vizitele unor colegi de la universitate, iar o parte dintre aceștia s-au arătat încântați de acest sat. Așa se face că am devenit vecin cu familia colegului meu, domnul profesor Stoicescu”, spune primul universitar din Petiș.
Între anii 1990 - 1995, populația Petișului a scăzut constant, odată cu exodul sașilor în Germania. Au rămas în urmă case, grădini, terenurile cu viță de vie pentru care satul, aflat la 45 de kilometri de Sibiu, era renumit. De altfel, pe fațada multor case se afla un fel de stemă a localității, fiind desenate ciorchini și frunze de viță de vie.
Prima atestare documentară a localității datează de la 1336, satul fiind cunoscut sub denumirea maghiară de „Peturfolua”, pentru că la 1414, să apară sub denumirea latină „Villa Petri”.
„Sunt multe case care au fost abandonate, iar altele au fost cumpărate de oameni de la oraș care căutau aerul curat și liniștea. De câțiva ani, Petișul se poate mândri că are cinci familii de profesori universitari. Cum ar veni, un sfert dintre săteni sunt profesori de învățământ superior”, socotește cu mândrie Nicolae Șușa, primarul din Șeica Mare, comună de care aparține administrativ și Petișul.
Românul spune că „în tot răul este și un bine” ceea ce, în cazul Petișului, s-a adeverit: de dimineață până în miez de noapte, o liniște profundă cade peste puținele case locuite. În plus, nu există poluare, iar petișenii aud claxoanele mașinilor doar atunci când merg la oraș.
„În sat s-a mutat și o familie de intelectuali din București care s-a apucat de crescut animale. Acum au 4 vaci și 60 de capre. Se bucură de viața simplă a acestui sat. Și eu am ajuns să iubesc Petișul. Pur și simplu sunt îndrăgostit de liniștea și aerul lui curat”, mai spune profesorul Dionisie Turcu, recent pensionat, și care, anul trecut, a primit „Premiul pentru întreaga activitate” la Gala Sportului Sibian, eveniment organizat de Consiliul Județean Sibiu în cinstea tuturor celor care fac performanță în domeniul sportului.
Astăzi, Petișul este un soi de aulă ce se întinde între dealurile ce îl mărginesc, un sat simplu și liniștit, cu oameni și locuri de poveste.
(sursa: Mediafax)