Bucatele traditionale din Maramures sunt asteptate de oaspeti cu nerăbdare. Colacii pentru colindatori sunt prioritatea numărul 1 a gazdelor, pentru ca de cum se lasa seara, cetele de copii vor incepe sa umble din casa in casa si trebuie rasplatiti. Petrecerea a continuat până târziu în noapte. Iar cum Maramureşul e sinonim cu "tradiţia", colindătorii nu au lipsit.
Un moment care se găseşte doar în Maramureş este "Viflaimul", sceneta pregatita de tinerii satului, care vesteste intr-un mod inedit Nașterea Domnului.. Turistii veniti de la sute de kilometri distanta au ramas impresionati de traditiile de aici. Iar seara cei mici au descoperit că pe la pensiune a trecut şi Moş Craciun care le-a lasat daruri sub brad.
Și în Bucovina, un alt colţ de rai autentic, vremea a tinut cu turistii. În seara de Ajun a nins iar peisajul s-a transformat intr-unul de poveste. Tot de poveste sunt şi bucatele. "Vine Moş Crăciun si pentru cei mici si pentru cei mari, avem si zapada. Avem si dansuri populare seri de colinda", a declarat Maria Elena Vicol, gazdă din Bucovina. La lăsarea serii turiştii au primit cetele de colindători. Cel mai așteptat moment al serii a fost de departe venirea lui Moș Crăciun. Iar unii copii l-au colindat și chiar au dansat pentru el.
Pentru o experienţă autentică, la o pensiune de pe Transalpina oaspeţii au fost invitaţi să ia parte şi la tăiatul porcului. Turiştii au aflat de la măcelar secretele celui mai moale şoric. Petrecerea va ţine ca-n poveşti. măcar 3 zile şi 3 nopţi. Cu o mică pauză, azi dimineaţă, când turiştii vor merge la biserică, notează observatornews.ro.