Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Londra a rămas cel mai mare centru financiar mondial, în pofida Brexitului

Londra a rămas cel mai mare centru financiar mondial, în pofida Brexitului

Londra şi-a păstrat titlul de cel mai mare centru financiar al lumii, chiar dacă incertitudinea provocată de votul în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a făcut ca avansul de care se bucură Londra faţă de rivalii asiatici să se reducă, arată un studiu publicat luni de Z/Yen Group Ltd., informează Bloomberg. Poziţia secundă în Global Financial Centres Index este deţinută în continuare de New York, chiar dacă scorul acestei metropole a fost afectat de îngrijorările provocate de victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale. 

Autorii studiului subliniază că în comparaţie cu anul trecut, scorurile Londrei şi New York-ului au scăzut cu 13 respectiv 14 puncte, acestea fiind cele mai mari scăderi înregistrate de unul din primele 50 de mari centre financiare ale lumii. "Trăim într-o perioadă incertă iar profesioniştii din domeniul financiar urăsc incertitudinea. Brexitul a provocat incertitudine în Europa iar alegerea lui Donald Trump a provocat incertitudine la nivel global", a declarat Mark Yeandle, director asociat la Z/Yen şi autorul Global Financial Centres Index. Potrivit studiului, de această incertitudine ar putea beneficia marile centre financiare din Asia. Decalajul care separă New York de ocupantul locului trei, Singapore, a continuat să se reducă în ultimul an. "Scorul obţinut de Singapore a crescut cu opt puncte şi în prezent este la doar 20 de puncte în urma New York-ului, faţă de 42 de puncte anul trecut", se arată în raportul citat. 

Rolul Londrei de cel mai mare centru bancar mondial este în pericol dacă divorţul Marii Britanii de UE va duce la pierderea capacităţii băncilor britanice de a-şi deservi clienţii din Europa. Marile bănci americane vând şi ele produse şi servicii în UE via subsidiarele de la Londra însă aşa-numitul drept de paşaport ar putea să nu fie prelungit după Brexit. Principalele două destinaţii considerate favorite pentru bancherii care caută o nouă bază de operaţiuni în UE sunt Frankfurt şi Dublin, clasate pe locurile 23 şi respectiv 33 în clasamentul Z/Yen. Alte mari centre financiare din UE sunt: Luxemburg (locul 18), München (27) şi Paris (29), relatează Agerpres.


Studiul Global Financial Centres Index, realizat de două ori pe an şi care a ajuns în prezent la ediţia cu numărul 21, este elaborat pe baza unui sondaj online în rândul a 3.000 de profesionişti din sectorul financiar. La acest sondaj sunt adăugate şi alte măsurători în domenii precum mediul de afaceri, dezvoltarea industriei financiare, infrastructură, capital uman şi reputaţie.

Subiecte în articol: londra centru financiar economie finante
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri