Victoria lui Joe Biden în alegerile din SUA a schimbat total contextul internațional pentru Brexit. Cel mai puternic aliat al Regatului Unit, pe care britanicii și-au bazat viitorul economic atunci când au decis desprinderea de UE, este condus acum de un lider care vrea neapărat o înțelegere post-Brexit între guvernul de la Londra și blocul comunitar european. Sub presiunea timpului, premierul Boris Johnson, bun prieten cu președintele Donald Trump, se vede nevoit acum să schimbe foaia în negocierile cu europenii.
Încă din luna septembrie, în plină campanie electorală, Joe Biden, un adversar declarat al Brexit, avertiza Londra că, dacă vrea tratatul comercial preferențial cu SUA, pe care britanicii își bazează relansarea economică după „divorțul” de UE, trebuie să respecte mai întâi înțelegerea de pace privind Irlanda de Nord și să nu încalce legislația internațională asupra acestei provincii. „Nu putem permite ca «Acordul din Vinerea Mare», care a adus pacea în Irlanda de Nord, să devină o victimă a Brexit”, scria Biden, într-un mesaj postat pe Twitter, referindu-se la tratatul semnat la Belfast, în aprilie 1998, între guvernele britanic și irlandez, cu susținerea majorității partidelor politice nord-irlandeze, document care a dus la reducerea violențelor în regiunea aflată în componența Regatului Unit. „Orice înțelegere comercială între SUA și Marea Britanie trebuie condiționată de respectarea acestui acord și de împiedicarea întoarcerii la o graniță «dură». Punct!”, a continuat Biden, care are origini irlandeze. Reacția vehementă a candidatului democrat de atunci venea într-un moment în care premierul britanic, Boris Johnson, se arăta gata să rupă prevederi referitoare la Irlanda de Nord ale tratatului de „divorț” parafat deja cu blocul comunitar, acuzând UE că a pus o armă încărcată pe masa negocierilor asupra viitorului statut al relațiilor comerciale dintre Londra și Bruxelles. Johnson consideră că Regatul Unit trebuie să renunțe la anumite paragrafe ale Tratatului asupra Brexit, pe care tot el îl semnase în 2020, pentru a menține integritatea pieței britanice. Prevederile vizate de Johnson fac însă posibilă menținerea angajamentelor Londrei conform înțelegerii de pace parafate la Belfast, în 1998, care a pus capăt celor trei decenii de violențe între unioniștii protestanți pro-britanici și naționaliștii catolici din Irlanda de Nord. Altfel spus, tocmai dispozițiile atacate de premier împiedică revenirea la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. De cealaltă parte, UE avertiza că orice încălcare a Tratatului asupra Brexit ar putea îngropa definitiv actualele negocieri comerciale dintre Bruxelles și Londra, provocând mari probleme la granița dintre Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit, și Republica Irlanda, stat membru al blocului comunitar.
Marea Britanie schimbă din mers
În tot acest timp, negocierile dintre Londra şi Bruxelles continuă fără progrese notabile, când au rămas mai puţin de două luni înaintea încheierii perioadei de tranziţie post-Brexit. Primele semne de compromis din partea Londrei au apărut însă, chiar după victoria lui Biden. Johnson l-a sunat săptămâna aceasta pe președintele ales, să-l felicite, în încercarea de a se apropia de noul lider american, după ce, în ultimul an, mizase totul pe cartea unui al doilea mandat al lui Trump, un mare susținător al Brexit. Imediat după convorbire, voci din cabinetul britanic au început să vorbească despre parafarea iminentă a acordului post-Brexit.
„Orice înțelegere comercială între SUA și UK trebuie condiționată de împiedicarea întoarcerii la o graniță «dură». Punct!”
Joe Biden