Jurnalul.ro Ştiri Externe Londra, în pericol! Pachet cu uraniu, pe aeroportul Heathrow

Londra, în pericol! Pachet cu uraniu, pe aeroportul Heathrow

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţia britanică a deschis o anchetă în urma confiscării unui colet care conţinea uraniu, pe Aeroportul Heathrow, la Londra, relatează AFP.

Coletul a fost descoperit la 29 decembrie, în timpul unui control - de rutină - efectuat de către agenţi ai serviciului de frontieră, precizează poliţia.

Tabloidul britanic The Sun, care a dezvăluit incidentul, scrie că acest colet provenea din Pakistan şi a sosit în Anglia la bordul unui avion care a decolat din Oman.

Uraniul a fost găsit într-o încărcătură de fier vechi, iar anchetatorii încearcă să afle dacă această descoperire a avut loc în urma unei "manipulări greşite" în Pakistan, scrie BBC.

"Ţin să asigur populaţia că cantitatea de material contaminat era extrem de slabă, iar expertiza acesteia a conchis că nu reprezintă niciun pericol pentru populaţie", a declarat presei britanice comandantul poliţiei Richard Smith.

"Cu toate că ancheta noastră continuă, acest colet nu pare să aibă legătură cu vreo ameninţare directă, potrivit ultimelor noastre investigaţii", a subliniat el.

Subiecte în articol: heathrow uraniu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri