Jurnalul.ro Timp liber LOVITURA ANULUI dată de ANTENA 1! Schimbare majoră la "X FACTOR". A fost anuntat cel de-al patrulea JURAT!

LOVITURA ANULUI dată de ANTENA 1! Schimbare majoră la "X FACTOR". A fost anuntat cel de-al patrulea JURAT!

Schimbări majore în cadrul celui de-al şaselea sezon „X Factor”, difuzat în această toamnă la Antena 1. Carla’s Dreams, unul dintre cei mai în vogă artişti ai momentului, se alătură anul acesta Deliei, lui Ştefan şi lui Horia la masa juriului X Factor, la cel de-al şaselea sezon al super show-ului, difuzat în această toamnă la Antena 1.

„Pornesc la drum în acest proiect fără să îmi setez anumite aşteptări, vreau să fiu surprins şi sunt convins că aşa va fi. Nu mi-am planificat nimic, nu am niciun plan de acţiune, încerc să fiu foarte deschis, dar în acelaşi timp să rămân eu şi să reprezint cu demnitate proiectul din care fac parte. Am urmărit sezoanele trecute, cumva e greu să eviţi „X Factor” şi am descoperit aici oameni care au demonstrat că acest show te poate aduce în atenţia publicului pe merit. Nu ştiu să spun acum cel fel de jurat voi fi, ci doar că voi încerca să fiu cât mai onest!”, a declarat Carla’s Dreams.

Şi în acest sezon, diva Delia porneşte cu un vizibil avantaj – este singura care cunoaşte adevărata identitate a noului jurat, între cei doi existând numeroase colaborări: „Am cântat de atâtea ori şi am petrecut atâtea ore împreună, încât a fost inevitabil!”, a povestit Delia, mai ales că în jurul identităţii noului jurat s-au vehiculat și se vehiculează încă o mulţime de ipoteze. „Cred că vom avea un sezon plin de surprize şi va fi un spectacol în sine tot ce se va întâmpla cu membrii juriului, sper să fie şi un soi de concurenţă între noi, pentru că aşa-i firesc. Şi eu sunt foarte curioasă să văd cum vor decurge lucrurile, ştiu doar că voi fi destul de fermă pe poziţie, dar în acelaşi timp calmă şi liniştită. Probabil că voi fi un liant între cei trei, voi fi din nou aducătoare de pace şi de linişte”, a povestit amuzată jurata, care a completat: „Să sperăm că nu ne vom scoate ochii!”.


La rândul lui, juratul Ștefan Bănică știe exact ce așteptări are de la noul sezon „X Factor”, care va începe în această toamnă la Antena 1. „Noul sezon „X Factor” sper să fie interesant și să se transforme într-o nouă provocare, să descopăr concurenţi talentaţi, care au ceva de spus. Şi sper să am aceeaşi mână bună pe care am avut-o pentru concurenţii mei din ultimii doi ani: Nicoleta Nucă, Alexandra Crişan, Xenia Chitoroagă şi câştigătorul „X Factor” 2015, Florin Răduţă”, a povestit Ştefan Bănică.


Pentru Horia Brenciu, lucrurile sunt clare: „Orice experienţă de televiziune care îi are ca protagonişti pe Delia sau Bănică este clar de urmărit! Dacă mai adaugi şi surprizele generate de concurenţii de toate vârstele, sexele şi naţiile, atunci pot să spun că aştept acest sezon precum…cafeaua de dimineaţă! De obicei, eu beau cafeaua cu miere. Păstrând asocierea, nu ştiu cine va aduce mierea la „X Factor”, dar ştiu precis cine e ursu’ din poveste!”, a povestit juratul.

 

Citeste mai mult pe SPynews.ro

Subiecte în articol: X Factor Carla’s Dreams
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri