Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban îl va demite pe șeful Comisiei Naționale de Prognoză

Ludovic Orban îl va demite pe șeful Comisiei Naționale de Prognoză

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va semna, în cursul zilei de astăzi, demiterea lui Ion Ghizdeanu din funcţia de preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

"Am solicitat decizia de demitere a domnului Ghizdeanu, pentru că ştiţi bancul acela: îl întreabă un lider politic cât este creşterea economică, răspunsul - cât doriţi dumneavoastră. M-a deranjat că au semnat contracte pe FSDI (Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii n.r), după ştiinţa mea chiar în perioada procedurii de învestire a Guvernului, o chestiune pe care, vă spun sincer, nu pot să o accept şi probabil în cursul zilei de azi (miercuri, n.r.) voi semna demiterea domniei sale şi vom numi pe altcineva", a spus Orban, la o conferinţă la Ministerul Finanţelor Publice.

Premierul a anunţat că o va demite din funcţie şi pe Liliana Mincă, numită în 4 noiembrie secretar general adjunct în Ministerul Finanţelor.

Ion Ghizdeanu este preşedinte la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză din martie 2005.

AGERPRES

Subiecte în articol: Ludovic Orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri