Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban și Raluca Turcan amenință Parlamentul României

Ludovic Orban și Raluca Turcan amenință Parlamentul României

de Ion Alexandru    |   

Comisiile Juridică și de Buget ale Camerei Deputaților au adoptat, ieri, raport de respingere a proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe simple, în perioada vacanței parlamentare, proiect respins deja de Senat. Astăzi, plenul Camerei va supune la vot proiectul, existând șanse solide să fie respins definitiv. Iar acest scenariu l-a determinat pe premierul Ludovic Orban să amenințe cu procese Parlamentul, în timp ce vicepremierul Raluca Turcan susține că Guvernul va emite Ordonanțe de Urgență pe bandă rulantă.

 

Potrivit proiectului, Guvernul îşi propune să emită ordonanţe simple în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2019 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2020, adică în perioada ianuarie-februarie 2020. Pentru raportul de respingere au votat 26 de deputați, alți 20 au votat împotrivă, în timp ce alți doi s-au abținut. Nicușor Halici, președinte al Comisiei Juridice, arată că domeniile pentru care Cabinetul Orban intenționează să emită ordonanțe simple în vacanța parlamentară vizează inclusiv legi organice, ceea ce este strict interzis de lege. Lucru confirmat și de reprezentantul Guvernului, care susține că există o decizie a CCR în care se precizează că se poate modifica prin ordonanță și o lege organică, dar doar în prevederile care nu vizează aspecte organice.

Proiectul de lege a fost respins, miercurea trecută, în plenul Senatului și a fost transmis la Camera Deputaților, care este for decizional. Astăzi, plenul Camerei Deputaților urmează să dea votul final, însă, având în vedere raportul de respingere al comisiilor de specialitate, există șanse uriașe ca proiectul Guvernului să nu treacă de Parlament.

 

Premierul: Ne vom îndrepta împotriva parlamentarilor

Confruntat cu această perspectivă, prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, ieri, că Guvernul va acționa în judecată parlamentarii. „Cred că există un singur precedent! Ne adaptăm, ce să facem, vom emite OUG și vor veni din vacanță, în sesiune extraordinară. Putem să adoptăm în fiecare zi OUG și în fiecare zi vor fi nevoiți să vină în Parlament. Sunt situații în care trebuie să dăm OUG, situații unde există risc de infringement, iar dacă fondurile europene vor fi pierdute, atunci ne putem îndrepta împotriva parlamentarilor care nu ne-au lăsat să adoptăm deciziile”, a spus Ludovic Orban.

Domeniile în care Executivul vrea să emită ordonanţe simple sunt: finanţe publice, economie, energie şi mediu de afaceri, lucrări publice, dezvoltare şi administraţie, afaceri interne, transporturi, infrastructură şi comunicaţii, cultură, fonduri europene, sănătate. Printre chestiunile pe care Cabinetul vrea să le modifice prin ordonanță, în vacanța parlamentară, se numără și prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege sau scoaterea la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

 

Turcan pune presiune pe deputați

„Cine își imaginează că prin respingerea legii de abilitare a guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare va bloca guvernul să lucreze, se înșală”, scrie, pe pagina sa de Facebook, vicepremierul Raluca Turcan. Aceasta mai spune că, dacă votul de ieri nu va fi corectat astăzi, „Guvernul Orban va fi forțat în luna ianuarie să adopte ordonanțe de urgență și să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară pentru fiecare OUG în parte”.

„Fac un apel către parlamentarii care au respins legea de abilitare a guvernului ca mâine să susțină retrimiterea legii la comisii și corectarea unui demers politic greu de înțeles, în condițiile în care România și românii au nevoie de un guvern care să muncească. Reamintesc faptul că premierul Orban a solicitat oficial conducerii Parlamentului să fie activitate parlamentară până în data de 31 decembrie, astfel încât să putem finaliza Legea Bugetului pentru anul 2020”, mai scrie Turcan.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri