Premierul Ludovic Orban a declarat că ancheta epidemiologică la Suceava va fi reluată și le-a transmis românilor să aibă încredere în măsurile luate de autorități, scrie Antena 3.
"Este evident că domnul ministru Nelu Tătaru a luat măsurile pentru întărirea DSP şi pentru a demara procedurile de anchetă epidemiologică de acolo. Am suplimentat, la nivel naţional, structurile DSP cu 1000 de posturi, pentru a putea face detaşări şi a întări capabilitatea DSP-urilor. Luăm personal de peste tot de unde se poate. La Suceava nu s-au respectat protocoalele, triajul, diagnosticarea. Am ţinut legătura cu noul director, care face tot ce e posibil. Românii să aibă încredere", a declarat Ludovic Orban.