Jurnalul.ro Ştiri Observator Luiza ar fi fost sechestrată şi chinuită timp de două luni, potrivit declaraţiilor făcute de Gheorghe Dincă

Luiza ar fi fost sechestrată şi chinuită timp de două luni, potrivit declaraţiilor făcute de Gheorghe Dincă

Luiza Mihaela Melencu, fata în vârstă de 18 ani dispărută în Caracal, a fost ţinută sechestrată şi chinuită timp de două luni în casa criminalului, scrie Observator.tv.

Potrivit unor surse, Gheorghe Dincă a povestit procurorilor DIICOT că a ţinut-o în viaţă pe Luiza până la mijlocul lunii iunie.

Răpită pe data de 14 aprilie 2019, Luiza a fost sechestrată de Gheorghe Dincă, în casa acestuia din Caracal, până la mijlocul lunii iunie, atunci când a aflat că dispariţia fetei este cercetată de procurorii DIICOT.

În fapt, la data de 6 iunie 2019, procurorii DIICOT au început urmărirea penală cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, în cazul Luizei Mihaela Melencu.

În momentul în care a aflat că ancheta a fost preluată de DIICOT, Gheorghe Dincă ar fi ucis-o pe Luiza şi apoi i-ar fi aruncat trupul în Dunăre.

Moartea Luizei a ieşit la iveală abia în urmă cu câteva zile, atunci când Alexandra Mihaela Mâceşanu a fost răpită, la rândul ei, de Gheorghe Dincă şi a reuşit să sune la numărul de urgenţă 112 pentru a cere ajutor.

Audiat de procurori şi ulterior arestat preventiv, Dincă a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete, însă anchetatorii nu au reuşit să găsească încă probe care să confirme că Luiza şi Alexandra sunt moarte.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri