În continuarea seriei expozițiilor anuale organizate de Pinacoteca București, Secția Artă a Muzeului Municipiului București prezintă un spectacol de excepție menit să ilustreze lumea satului românesc. Este vorba de o tematică perenă în plastica autohtonă, privită, de această dată, dintr-o perspectivă foarte modernă.
Noua expoziție de la Palatul Suțu prezintă o selecție impresionantă de lucrări, multe dintre acestea nefiind expuse de foarte multă vreme. Călătoria prin satul românesc aduce în faţa privitorului portrete, peisaje rurale, interioare de gospodării ţărăneşti cu „recuzita” lor specifică, scene de familie şi ocupaţii tradiţionale, elemente de costum popular, ceramică şi încă multe altele, de la pictură, artă grafică și până la sculptură și artă decorativă.
„Descoperirea temelor care au dus la ilustrarea satului românesc se datorează și influențelor venite din arta franceză, mai ales prin intermediul lui Nicolae Grigorescu. Acesta a lucrat ani de zile în satul Barbizon și în pădurea de la Fontainebleau, în Franța. Realitatea rurală de acolo a declanșat resortul lăuntric al lui Nicolae Grigorescu, care, revenit în țară, a găsit în frumusețea satului românesc cea mai puternică sursă de inspirație.
În critica românească de artă, aprecierile privind oglindirea «specificului naţional» s-au raportat la operele artiştilor care au zugrăvit mediul țărănesc, «specificul naţional» fiind adeseori identificat cu oglindirea unor elemente care țineau de vestimentație, arhitectura caselor sau de individualitatea peisajului românesc. Nici astăzi, de exemplu, nu este pe deplin abolită aprecierea potrivit căreia Nicolae Grigorescu, Ion Theodorescu-Sion, Camil Ressu sau Dumitru Ghiaţă sunt maeştri necontestaţi ai «specificului naţional», numai fiindcă în pânzele lor au surprins scene sau personaje care aparțin vieţii rurale.
Din categoria artiştilor care au reflectat «specificul naţional», privit ca o analiză a lumii satului, fac parte și pictori precum Arthur Verona, Nicolae Vermont, Ştefan Dimitrescu, Octav Băncilă sau Aurel Băeșu.
Mișcările unioniste și Primul Război Mondial au făcut ca pictura cu specific românesc să rămână o constantă a artei noastre la sfârșitul secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX. După Marea Unire, în peisajele anilor '20 se manifestă pregnant motivul rural. Anterior, apăruseră lucrări importante cu influențe semănătoriste, care vor caracteriza opera unor artiști precum Arthur Verona, Pan Ioanid sau, mult mai subtil, se manifestă la Ștefan Popescu. Mai târziu, Camil Ressu va veni cu o manieră mai specială, realist-constructivistă. Arta cu specific românesc trebuia să însumeze arta țărănească și arta religioasă de sorginte bizantină. Decorativismul va juca un rol important în această specificitate. Cu timpul, Iosif Iser, Camil Ressu și Francisc Șirato renunță la tema specificului național, dar Ion Theodorescu-Sion și Ștefan Dimitrescu continuă pe acest drum, în alte maniere. La Ion Theodorescu-Sion subiectul capătă mai multă profunzime, devenind o temă importantă de experiment artistic. După cel de-al Doilea Război Mondial, tema rurală revine în forță, fiind legată de noile ideologii politice, dar păstrând, în subsidiar, și tradiția marii picturi interbelice din România”, a declarat dr. Elena Olariu, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare – Muzeul Municipiului București.