Jurnalul.ro Ştiri Social Lumina Sfântă a ajuns în România, adusă cu avionul de la Ierusalim

Lumina Sfântă a ajuns în România, adusă cu avionul de la Ierusalim

Lumina Sfântă a ajuns în România, adusă de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe. Flacăra a fost aprinsă la Ierusalim, în cadrul slujbei tradiţionale care are loc la Biserica Sfântului Mormânt.

 

Avionul care a adus Lumina Sfântă de la Ierusalim, ce va fi împărţită milioanelor de credincioşi în această noapte, a aterizat în jurul orei 18.45, pe Aeroportul "Henri Coandă"

Lumina aprinsă la Sfântul Mormânt a fost preluată de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de PS Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a adus-o la Bucureşti cu un avion închiriat.

Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere de Patriarhul Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.

Sfânta Lumină de la Ierusalim este considerată cea mai clară dovadă a dreptei credinţe, cea mai evidentă dintre minunile creştine care se petrec în Biserica Ortodoxă.

OBSERVATOR

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri