Căscatul, un gest involuntar răspândit în întreaga lume animală, are o lungime diferită în funcţie de inteligenţa fiecărei specii, arată un studiu. Cercetătorii au urmărit felul în care cască 29 de specii de mamifere şi au descoperit un tipar, în ceea ce priveşte lungimea gestului. Animalele cu un număr mai redus de neuroni la nivelul cortexului, regiunea creierului responsabilă cu gândirea abstractă, cască pentru o durată mai scurtă decât cele cu un cortex mai complex. Primatele au cele mai lungi căscaturi din lumea animală. În cazul oamenilor, un căscat durează, în medie, şase secunde. La fel şi în cazul elefanţilor, care au un creier de dimensiuni comparabile cu cel al omului. La şoricei, în schimb, un căscat nu ţine mai mult de 1,5 secunde. Studiul, publicat în revista Biology Letters, nu lămureşte, însă, misterul care le scapă oamenilor de ştiinţă – care este rolul căscatului. În prezent există mai multe ipoteze, însă fiecare are slăbiciunile ei. O ipoteză spune că rolul căscatului ar fi creşterea cantităţii de oxigen care intră în plămâni atunci când se acumulează prea mult dioxid de carbon în atmosferă. Totuşi, căscatul nu apare mai frecvent în timpul exerciţiilor fizice, când organismul are cel mai mult nevoie de oxigen. O altă ipoteză este că a căsca reprezintă un mai vechi reflex de arătare a dinţilor – o ameninţare pentru alte animale care prezintă un pericol. În contextele moderne, pericolul ar fi plictiseala ori altă activitate care nu îţi face plăcere. Această ipoteză nu explică, însă, de ce căscatul apare şi în momentele de relaxare. O altă ipoteză, întărită de actualul studiu, este că a căsca ajută la aerisirea creierului, motiv pentru care animalele cu creiere mai mari trebuie să caşte pentru un timp mai îndelungat.
Căscatul este un gest involuntar. La oameni a fost observat încă din săptămâna a unsprezecea a dezvoltării feţilor. Căscatul accelerează bătăile inimii cu 30%