Jurnalul.ro Ştiri Externe “Lup singuratic” atacă Germania

“Lup singuratic” atacă Germania

Nu există dovezi care să sugereze că atacatorul afgan care a rănit cu un topor și un cuțit cinci persoane, într-un tren în sudul Germaniei, ar avea legături cu vreo rețea teroristă, a declarat, ieri, ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann, care a precizat că ancheta este încă în desfășurare.

Oficialul a mai spus că textul în limba paștu, găsit în tren printre lucrurile atacatorului, indică faptul că este vorba de o persoană care s-a radicalizat pe cont propriu. Textul făcea referire la islam și la “nevoia de a rezista”, dar — spune Herrmann — cuvintele sunt interpretabile. Totodată, printre lucrurile atacatorului s-a găsit și o scrisoare de adio adresată tatălui său. Herrmann a mai afirmat, pe de altă parte, că atacul din tren nu este un motiv de suspiciuni generalizate la adresa refugiaților. El a adăugat că germanii nu pot înceta să mai meargă cu trenul și nu vor permite atacatorilor să le distrugă viețile. Ministrul federal de Interne, Heiko Maas, a declarat, la rândul său, că tânărul atacator este un “lup singuratic”. El a condamnat atacul, însă a subliniat că astfel de incidente sunt dificil de oprit.

SI revendică atacul

Poliția germană l-a ucis, luni seară, pe tânărul afgan de 17 ani, după ce acesta i-a atacat cu un cuțit și un topor pe pasagerii dintr-un tren. Poliția a precizat că încă investighează dacă atacatorul a fost motivat de islamismul radical. Martorii au declarat că afganul a strigat “Allahu Akbar” (“Allah este mare”), iar în camera lui a fost găsit un steag al grupării Stat Islamic (SI), care a revendicat ieri atacul, Atacul este o premieră în Germania, țară scutită până acum de atentate islamiste de amploare.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri