Jurnalul.ro Ştiri Externe Luxemburg devine prima țară din lume care oferă transport public gratuit pentru a reduce traficul

Luxemburg devine prima țară din lume care oferă transport public gratuit pentru a reduce traficul

Luxemburg devine de astăzi prima ţară din lume care oferă transport public gratuit, măsură prin care Guvernul încearcă să reducă traficul infernal pentru care este cunoscut statul european, scrie The Guardian.

Alte oraşe din lume au mai adoptat parţial astfel de măsuri, dar ministrul Transporturilor din Luxemburg a spus că aceasta este pentru prima oară când o astfel de decizie vizează o ţară întreagă.

Transportul în comun va fi gratuit, începând de sâmbătă, măsura fiind anticipată să afecteze în jur de 40% dintre gospodării şi să economisească în jur de 100 de euro pe an pentru fiecare dintre acestea. De asemenea, acţiunea face parte dintr-un plan mai amplu de reducere a congestionării traficului.

Maşinile private sunt cel mai folosit mijloc de transport în ţară. Potrivit unui sondaj efectuat în 2018, maşinile erau folosite în proporţie de 47% pentru călătorii în interes de serviciu şi 71% pentru timpul liber.

Autobuzele erau folosite doar pentru 32% dintre deplasările spre locul de muncă, acestea fiind urmate de trenuri, care erau folosite în proporţie de doar 19%. Prin comparaţie, în Paris, 69% dintre muncitori folosesc transportul în comun.

Vânzările din biletele de 2 euro ajungeau anual la totalul de 41 de milioane de euro, sumă despre care autorităţile spun că reprezenta doar 8% din bugetul anual de 500 milioane de euro.

Totuşi, există şi excepţii de la această măsură, acestea fiind călătoriile la clasa întâi cu trenul şi anumite linii de autobuze de noapte.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: luxemburg transport public gratuit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri