În discursul rostit la parada militară organizată la Moscova cu ocazia aniversării victoriei împotriva Germaniei naziste în al II-lea Război Mondial, Vladimir Putin a afirmat că "operaţiunea militară specială" în Ucraina a fost "decizia corectă".
Trupele ruse "luptă pentru propria patrie, pentru viitoruul ţării", a declarat liderul de la Kremlin, potrivit BBC, acuzând Occidentul că pregătea "invadarea" teritoriului Rusiei. "Alianţa Nord-Atlantică este o ameninţare evidentă", a acuzat liderul de la Kremlin. Preşedintele Rusiei a anunţat că va face eforturi pentru ajutarea familiilor militarilor ruşi morţi în conflictul din Ucraina.
Însă ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a respins vehement acuzaţiile lui Vladimir Putin referitoare la activităţile NATO. "Preşedintele Putin a făcut o serie de afirmaţii fantasmagorice în ultimele luni şi în ultimii ani. Dacă nu ar fi atât de tragic, ar fi amuzant, dar nu este. Una dintre acuzaţii este că este înconjurat. NATO are frontieră cu Rusia doar pe 6% din lungimea frontierei ruse. Nu este înconjurat. A pretins că sunt Baze NATO în Ucraina şi sunt sigur că ambasadorul ucrainean vă va spune că nu erau baze NATO în Ucraina", a afirmat Ben Wallace.
Vladimir Putin "crede ceea ce vrea să creadă, un semn al disperării. Dar trebuie să vă spun categoric un lucru: NATO, Marea Britanie, ţările est-europene nu intenţionează să invadeze Rusia şi nu au intenţionat niciodată", a afirmat Ben Wallace.
(sursa: Mediafax)