Jurnalul.ro Timp liber Macanache prezintă ”The Four – Cei 4”, în curând, la Antena 1

Macanache prezintă ”The Four – Cei 4”, în curând, la Antena 1

Constantin-Bogdan Dinescu, cunoscut de toată lumea drept Macanache, va urca pe scena ”The Four – Cei 4”, în curând, la Antena 1, în calitate de prezentator.

Lansat în muzică în 2015, Macanache a devenit repede cunoscut și apreciat pentru rimele sale în stilul liber, iar 2018 aduce pentru acesta o nouă provocare: va prezenta ”The Four – Cei 4”, în curând, la Antena 1.

”Mi se pare un show direct, scurt și la obiect. E simplu: cine e cel mai bun, câștigă! Mi se pare interesant, mai ales că eu am mai fost prezentator la unele battle-uri de rap, dar fără atât de multe camere. E o experiență nouă, care abia aștept să înceapă, acum sunt multe informații pe care încerc să le asimilez”, spune Macanache despre prima sa experiență în postura de prezentator. Iar jurații îl încurajează și ei: ”Cheloo mi-a spus să stau relaxat, să fac ce fac eu mereu”.

Cu ani de experiență în industria muzicală, prezenți în topurile de specialitate și pe scenele din întreaga țară, și chiar și cele internaționale, jurații Antonia, Feli, Carlas Dreams și Cheloo sunt cei care vor decide cine merită să fie ”The Four – Cei 4”.

Noutatea absolută de pe piața din România constă în faptul că Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo îi vor prezenta pe cei patru cei mai buni încă din prima ediție a emisiunii, difuzată în curând, la Antena 1, iar lupta abia atunci începe!

Dacă în mod normal finalistul unei competiții este așteptat de-a lungul mai multor ediții, noua provocare a ”The Four – Cei 4” va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta.

În fiecare ediție a emisiunii, noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să le ia locul, îi vor provoca, astfel că niciunul dintre ”Cei 4” nu va fi în siguranță! Iar dacă pentru a obține șansa de a provoca pe cineva la duel fiecare nou-venit are nevoie de toate cele patru voturi ale juraților, scaunul acestuia îl poate avea doar dacă reușește să cucerească inimile publicului. 

Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje! Cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor beneficia de sprijinul celor mai buni din acest domeniu și vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.

            De partea cealaltă, în perioada emisiunii, ale cărei filmări vor începe în această primăvară, orice muzician care consideră că are talentul necesar se poate înscrie pentru a încerca să obțină un loc pe unul dintre scaune!

 

 

Subiecte în articol: The Four – Cei 4 Macanache
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri