Jurnalul.ro Ştiri Externe Macron spune că împușcarea unui adolescent de către poliție este "de neiertat”

Macron spune că împușcarea unui adolescent de către poliție este "de neiertat”

de Redacția Jurnalul    |   

Împușcarea mortală a unui adolescent de către poliție în această săptămână este "inexplicabilă" și "de neiertat", a declarat miercuri președintele francez Emmanuel Macron, după o noapte de proteste, unele violente.

"Un adolescent a fost ucis. Este inexplicabil și de neiertat", a declarat Macron în timpul unei vizite în orașul Marsilia.

Acest caz a "mișcat întreaga națiune", a spus Macron, exprimându-și "respectul și afecțiunea" pentru familia victimei, un tânăr de 17 ani numit doar Nael, conform AFP.

La Nanterre, un băiat de 17 ani - Nael - a fost ucis de o armă de foc trasă de un polițist în timpul unui control în trafic.

Poliția ar fi spus că agentul era în legitimă apărare, însă o înregistrare video, filmată de un trecător și autentificată de AFP, arată că vehiculul este oprit, controlat de doi polițiști. Unul dintre ei îndreaptă arma spre tânărul de 17 ani și trage. Apoi, mașina, scăpată de sub control, accelerează și se izbește de un stâlp.

La Paris au izbucnit mai multe manifestări, unele violente după incident.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Emmanuel Macron Adolescent
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri