Loviturile teroriste care țintesc Franța, suprapuse pe starea de urgență economică declarată de președintele Macron, întregesc tabloul unei crize majore neanunțate. De unde au apărut „vestele galbene”? Greu de stabilit geneza unui protest care a aprins la propriu Franța, cu scântei căzute până la Bruxelles. Cele câteva centime puse la prețul carburanților pentru a finanța tranziția spre energie mai curată nu pot fi motiv real al mișcării cu forță de tsunami: poate fi un pretext, un detonator pentru explozia socială pe care guvernarea de la Paris nu știe de unde să o apuce. Pe lângă mulțimea radicalizată, doar aparent neorganizată, și-au pus veste galbene și partidele de la extreme, liceenii, studenții și, ultimii sosiți, sindicaliștii. Emmanuel Macron a ajuns președinte al Franței purtat de valul unei mari nemulțumiri față de partidele tradiționale. Nefiind măcinat și nici ancorat în ideologii tradiționale, epuizate ca forță de atracție pentru generația facebook, el a părut capabil să fie mesagerul transformării Uniunii Europene ruginite și tot mai sfidate de restul lumii. Mesajele lui novatoare, opuse birocrației de la Bruxelles, dar și lui Donald Trump, au primit însă o respingere categorică în propria țară. Franța descoperă că sărăcia și excluziunea socială nu sunt compatibile cu politicile ecologiste și, mai mult, este refuzată violent încercarea de a pune costurile decarbonării în cârca populației, protejând marile averi și companiile. În fiecare zi apar alte și alte revendicări, guvernul francez fiind captiv valului de promisiuni. Deja, pachetul de măsuri menite să tempereze protestele are ca efect ajungerea în 2019 la un deficit bugetar de 3,5 procente. Editorialistul de la Les Echos punea un diagnostic sumbru: Italia de azi este Franța de mâine. Modernismul globalist al macronizării Europei la care s-a alăturat cu o jumătate de gură și Angela Merkel s-a lovit de un populism în creștere în Austria și Italia, iar interese naționale specifice, greu de armonizat cu UE, au dus la catastrofa Brexit. Macron, cu o agendă frumos prezentată la export, nu are soluții împotriva rebelilor de acasă, blindatele din jurul Arcului de Triumf nu pot fi urmate de săparea de tranșee. Pentru cei care au trăit în Est anii 80, macronizarea seamănă cu perestroika lui Gorbaciov. Democratizarea URSS a generat un haos încheiat cu implozia imperiului. Va rezista UE la perestroika în varianta occidentală?