„România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice, a drepturilor omului, inclusiv egalitatea de gen, combaterea antisemitismului, a xenofobiei și a oricărei forme de discriminare. Ansamblul demersurilor de politică externă ale României este inseparabil de apartenența României la spațiul de libertăți și drepturi garantat de statutul de țară membră a Uniunii Europene și aliat NATO”, transmite MAE, marți.
Potrivit MAE, „la 35 de ani de când România s-a întors în familia democrațiilor occidentale prin curajul celor care au murit în Revoluția română, aceste valori sunt cele care garantează pacea, securitatea și prosperitatea tuturor cetățenilor români, oriunde s-ar afla”.
Turul 1 al alegerilor prezidențiale a fost câștigat de candidatul independent Călin Georgescu, care și-a făcut campanie pe TikTok și are un limbaj antisemit, anti-UE și anti-NATO, ceea ce a îngrijorat comunitatea internațională.
(sursa: Mediafax)