Jurnalul.ro Ştiri Observator MAE „recomandă ferm” cetățenilor români să părăsească Libanul

MAE „recomandă ferm” cetățenilor români să părăsească Libanul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis duminică o recomandare cetățenilor români din Republica Libaneză să părăsească teritoriul acestui stat.

MAE reamintește că, în contextul evoluțiilor recente ale situației de securitate din Orientul Mijlociu și riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, nivel 8/9 - Evitați orice călătorie, pentru întreg teritoriul acestui stat.

MAE reamintește cetățenilor români existența riscurilor de securitate pentru integritatea cetățenilor, din cauza situației de securitate ce riscă să se deterioreze de o manieră impredictibilă, care afectează inclusiv disponibilitatea zborurilor comerciale și a rutelor de deplasare.

MAE recomandă ferm cetățenilor români care se află deja pe teritoriul Republicii Libaneze să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile.

Totodată, MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români care se află în Republica Libaneză să își înregistreze prezența la Ambasada României la Beirut. Datele de contact ale misiunii diplomatice sunt: Adresa: Rue du Palais Présidentiel, Baabda, B.P. 40227, Website: http://beirut.mae.ro / E-mail: beirut@mae.ro.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: +961 5 924 849 apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, precum și linia telefonică de urgență a Ambasadei României la Beirut: +961 76 775 503.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: mae liban recomandare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri